Cautare




, Staff

Energie |
|

Consiliul Concurenţei investighează trucarea unor licitații organizate de Transelectrica. Sunt vizate companiile participante la licitații

Consiliul Concurenţei a anunțat că a declanșat o investigație privind o posibilă trucare a unor licitații publice organizate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica pentru atribuirea lucrărilor de mentenanţă/modernizare/retehnologizare a Reţelei Electrice de Transport.
transelectrica.jpg

„Investigaţia a fost declanşată având la bază unele informaţii furnizate de Transelectrica S.A., care a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor ELM Electromontaj Cluj S.A., Energobit S.A., Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart S.A. şi Energotech S.A., în cadrul a două licitaţii având ca obiect «Retehnologizare a staţiei 400/110/20kV Domneşti» şi «Modernizare a staţiei electrice 220/110kV Râureni»”, se precizează într-un comunicat de presă al Autorității de Concurență.

În cadrul celor două licitații organizate de Transelectrica, ofertantul ce se clasase pe primul loc în urma derulării etapei de licitaţie electronică a fost descalificat, pentru că nu a răspuns sau a răspuns incomplet la solicitarea autorităţii contractante, iar contractul a fost atribuit ofertantului clasat pe locul al doilea, la un preţ mai mare.

Pornind de la aspectele sesizate de autoritatea contractantă, analizăm toate licitaţiile de atribuire a lucrărilor respective, fiind posibilă o înţelegere pentru împărţirea contractelor. Este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din domeniul achizițiilor publice, astfel încât, în final, să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În cadrul acestei investigații, în luna decembrie 2017, Autoritatea de Concurență a efectuat inspecții inopinate la sediul companiilor, iar documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Consiliului, în cadrul procedurii specifice de investigaţie.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor”, se subliniază în documentul de presă al Autorității.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii