Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Transeastern Power preia OMV Petrom Wind Power

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Transeastern Power B.V. (Olanda) preia OMV Petrom Wind Power (România).
Eoloene_Vanare_de_vant.jpg

Transeastern Power B.V. este o companie olandeză, care are ca obiect principal activitaţile de holding, deţinând participaţii în diferite alte entităţi. Transeastern Power B.V. operează în România în domeniul producerii de energie din surse regenerabile (microhidrocentrale, energie fotovoltaică şi energie eoliană).

Transeastern Power B.V. face parte dintr-un grup de societăţi controlat de către Transeastern Power Trust, un fond mutual de investiţii care operează conform legislaţiei din Ontario (Canada), fiind listat la bursa de valori din Toronto.

OMV Petrom Wind Power este una din subsidiarele grupului OMV Petrom, activând în domeniul producţiei de energie electrică din surse regenerabile. OMV Petrom Wind Power are ca principal obiect de activitate producţia de energie electrică.

Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice.

Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piaţa națională sau pe o parte a acesteia.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii