Cautare




, Staff

Sănătate |
|

Consiliul Concurenţei a autorizat ca activitatea de comercializare a medicamentelor Betaloc și Betaloc ZOK în România să fie preluată de Recordati

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea de concentrare economică prin care Recordati S.p.A a achiziționat anumite active și drepturi aparținând Astra Zeneca A.B.. Aceste active și drepturi sunt legate de comercializarea Betaloc și Betaloc ZOK în România.
top distributie farma

„Obiectul operațiunii de concentrare economică este reprezentat de active și drepturi exclusive legate de comercializarea a trei produse farmaceutice pentru boli cardiovasculare, respectiv Betaloc, Betaloc ZOK și Logimax (acesta nu este comercializat în România), pe teritoriul anumitor țări europene și în Israel”, se scrie într-un comunicat de presă al autorității de concurență.

Recordati S.p.A este o companie farmaceutică, activă în domeniul cercetării, fabricării și comercializării de produse farmaceutice și substanțe farmaceutice active, care are sediul central la Milano (Italia). Aceasta este şi compania mamă a grupului farmaceutic internațional Recordati.

Compania italiană comercializează două medicamente pentru boli cardiovasculare pe piața din țara noastră: Lercaril și Revada. Aceasta mai vinde în România produse medicale contra afecțiunilor dermatologice, gastro-intestinale, ginecologice, urologice, precum și suplimente alimentare.

Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punctul de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piaţa națională sau pe o parte a acesteia”, se mai scrie în comunicatul de presă al Consiliului.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii