Cautare




, Contributor

Industrie |
|

CONPIROM: Liberalizarea pieței de gaze ne va costa 6,3 miliarde de euro din PIB

Prețul gazului din producția internă continuă să crească în ciuda reducerii consumului total din România, din ultimii trei ani, iar în condițiile în care nu există o alternativă, consumatorii depind de regulile impuse de doi producători locali, care pot stabili propriile prețuri, susțin reprezentanții Confederaţiei Patronale din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (CONPIROM).
conducta_gaze_energie.jpg

În cazul în care va continua procesul de liberalizare a pieței de gaze în actuala formă, pentru consumatorii industriali, acesta poate avea un impact negativ semnificativ asupra economiei României. Cele mai recente informații arată că s-ar putea pierde peste 6,3 miliarde de euro contribuții la Produsul Intern Brut și peste 525.000 de locuri de muncă, pe termen scurt și mediu, mai arată sursa citată

“Suntem extrem de preocupați pentru că observăm că avertismentele noastre s-au dovedit corecte, deși au fost ignorate de autorități. În momentul în care Ordonanța de Urgență 13/2014 a fost inițiată, am arătat că, în loc să ajute piața, aceasta va duce la un blocaj complet”, a declarat Mihai Ivașcu, secretar general al CONPIROM.

“Ne confruntăm, în continuare, cu o creștere dramatică a prețului, impusă de o piață pe care există doar două surse de alimentare cu gaze naturale. Iar acest lucru se întâmplă primăvara, când importurile de gaz scad către zero. Nu putem decât să ne imaginăm care va fi situația în timpul iernii”, a mai declarat Ivașcu.

CONPIROM a notificat autoritățile cu privire la lipsa unui mecanism al pieței libere încă de anul trecut. Potrivit membrilor Confederației, actuala piață de gaze din România nu oferă nicio alternativă de aprovizionare și, de aceea, consumatorii depind de doi producători care își pot impune propriile prețuri.

,,Astfel, o ‘liberalizare’ accelerată a pieței gazelor pentru consumatorii industriali ar produce creșteri abrupte ale prețului, iar companiile nu pot suporta asemenea variații bruște, într-o perioadă scurtă de timp”, mai arată CONPIROM.

Una dintre soluțiile propuse de Confederație se referă o perioadă de tranziție pentru piața gazului, pentru consumatorii industriali, până când vor fi stabilite condițiile unei piețe libere.

CONPIROM a fost înfiinţată la data de 20 martie 1992 ca urmare a nevoilor agenţilor economici, membri ai federaţiilor patronale de ramură, de a se asocia într-o confederaţie care să le reprezinte interesele în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele, precum şi cu asociaţii sau organisme din ţară şi din străinătate.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii