Cautare




, Contributor

Directorul Reprezentanţei de Promovare și Informare Turistică a României pentru Marea Britanie și Orientul Mijlociu, cu sediul la Londra.

Opinii |
|

Confesiuni într-un aeroport

Eu sunt cel care știe exact de la ce terminal avem zborul, eu văd primul la ce ghișee se face check-in-ul pentru zborul nostru; eu am tot timpul pregătit pașaportul,  eu știu clar unde bem cea mai bună cafea, unde vine locul de fumat (dacă este) și cum ajungem, rapid, la poarta de îmbarcare; și vă mai spun cine e primul, primul la îmbarcare? EU. Sunt sigur că v-a trecut orice gând de a călători cu mine vreodată. Scuze dacă e așa. Altfel sunt calm, de treabă și un bun tovarăș de drum. Dar în aeroport o iau razna.
 aboneaza-te
Razvan Marc_contibutors_2

Confesiune 1: Sunt un tiran al aeroporturilor. Toți cei care au avut plăcerea să călătorească alături de mine pot confirma acest lucru. Păi cum? Doar eu sunt cel care știe exact de la ce terminal avem zborul – când ceilalți pică pe gânduri pentru că NU au studiat biletul de avion cât l-am studiat eu; eu, sigur, văd primul la ce ghișee se face check-in-ul pentru zborul nostru chiar și atunci când linia aeriană are mai multe zboruri spre destinația noastră la interval de câteva ore; numai eu știu să negociez „locuri bune” cu cel/cea de la check-in – a se citi la ieșirea de urgență sau, în cel mai rău caz, locuri la culoare, și nu la mijloc; eu însumi știu să aleg coada care se mișcă cel mai rapid la controlul de pașapoarte; eu am tot timpul pregătit pașaportul și, când e nevoie, formularul de ieșire din țară pentru țările care cer așa ceva – și, Doamne, cât de rău mă enervez pe ceilalți care fojgăie prin rucsacuri și genți după sus-numitele documente; subsemnatul alege coada de la controlul de securitate cu cel mai operativ controlor – în timp ce ceilalți se izbesc în prima coadă de care dau cum ies de la pașapoarte; eu știu clar unde bem cea mai bună cafea, unde vine locul de fumat (dacă este) și cum ajungem, rapid, la poarta de îmbarcare; și vă mai spun cine e primul, primul la îmbarcare? EU.
Sunt sigur că citind cele de mai sus v-a trecut orice gând de a călători cu mine vreodată. Scuze dacă e așa. Altfel sunt calm, de treabă și un tovarăș bun de drum. Dar în aeroport o iau razna. Pentru că:

Confesiune 2: Am călătorit în toată lumea, am ajuns în cele mai mari și mai mici aeroporturi: de la Tokio la Sydney, New York, Singapore, Dubai, Londra, Paris, Buenos Aires sau Rio de Janeiro. Am zburat cu cele mai mari A380-uri din lume și cu cele mai mici ATR-uri și alte elice înrudite. First, business și economy. Tarom, Emirates, Delta, Thai, Turkish, Singapore sau Qantas. Pe soare sau furtună. Primăvară, vară, toamnă, iarnă. De la nord la sud și de la est la vest. Și nimic, nimic nu m-a vindecat de frica de zbor. Cum aș putea să fiu calm într-un aeroport? Dar în vremurile pe care le trăim:

Confesiune 3: Sunt dintre cei, cei mai mulți, sper, care au înțeles de la început că noul coronavirus nu e o glumă. Asta în condițiile în care, spre deosebire de cei mai mulți, nu am făcut teleworking, dimpotrivă, am fost prezent la birou aproape în fiecare zi, pentru că trebuia. Dar: am purtat mască, și atunci când nu era obligatoriu, m-am dezinfectat pe mâini și am dezinfectat toate obiectele cu care intram în contact (mă mir că nu s-a înecat în alcool sanitar telefonul mobil), am păstrat distanța față de oameni și nu m-am văzut cu altcineva în afară de colegi (la birou, de la distanță) și familie, acasă. La data când scriu acest articol încă mai sunt două săptămâni până la redeschiderea aeroporturilor și, sincer-sincer, nu știu ce va face și cum va reacționa tiranul și fricosul din mine atunci când mă voi afla din nou într-un aeroport și când voi zbura din nou. Știu sigur însă că voi ajunge și mai devreme la aeroport, voi păstra distanța regulamentară, voi avea toate actele pregătite, la îndemână, și voi asculta întocmai orice indicații vor veni de la autoritățile responsabile. Atât în aeroport, cât și în avion, voi purta mască. Liniile aeriene vor avea prevăzute la bordul aeronavelor dezinfectanți – îi voi folosi regulat. Voi pleca sătul în călătorie ca să nu fiu tentat, o perioadă, să mă ating de mâncarea care se va da (probabil) în avion și (probabil) voi uita măcar o perioadă de frica de zbor și turbulențe prin metoda cui pe cui se scoate: frica de coronavirus va fi mai mare.

Cât va dura acest ritual? Probabil atât timp cât nu va exista un vaccin pentru coronavirus. Până când acesta va fi ușor de găsit și obligatoriu. Poate fi o jumătate de an, un an sau doi. Nu e un sacrificiu prea mare. Cineva spunea că până la vaccin trebuie să învățăm să trăim cu virusul. Eu spun că trebuie să fim conștienți că, fără voia noastră, poate să ne fie tovarăș de călătorie nu doar în avion, ci, probabil, în orice mijloc de transport în comun. Mai aștept însă să se îndeplinească și proverbul conform căruia orice învăț are și un dezvăț. Și în cazul acesta dezvățul e idealul. Dar numai după ce vom avea vaccinul și un tratament eficient.

Aș mai întreba dacă v-ați prins – pe ochelariștii dintre noi îi întreb – cum să purtați mască fără să vi se aburească ochelarii? Da, știu, am văzut și eu tutorialul pe YouTube, dar încă nu-mi iese. Perseverez.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii