Cautare




, Staff

Lifestyle |
|

Conferința „Incluziunea Socială” la Universitatea de Medicină Carol Davila

Centrul de Consiliere Psihologică, Educațională și Profesională din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a lansat proiectul „Incluziunea Socială în UMFCD”.
DSC04168

Proiectul desfășurat în perioada iunie – noiembrie 2018 a debutat prin lansarea unui formular menit să realizeze o evaluare corespunzătoare a situației actuale a studenților din UMFCD.

Acesta a fost completat de 294 de studenți, dintre care 205 studenți la Medicină Generală, 33 la Medicină Dentară, 51 la Farmacie și 5 la FMAM. Studiul realizat de universitate a relevat că studenții au ales UMFCD în proporție de 41,16% din dorința de face bine și a ușura suferința oamenilor iar 24,49% spun că au ales această universitate pentru că era visul lor din copilărie. Stabilitatea financiară (12,24%) și poziția socială oferită de profesie (6,46%) sunt alte două motive întâlnite printre studenți.

Ne propunem să abordăm un aspect important al studenției – excluziunea socială la nivelul grupurilor de studenți. Astfel a luat naștere proiectul cu același nume, proiect ce a reunit o echipă multidisciplinară de medici, psihologi și studenți, toți determinați să facă un pas înspre identificarea și propunerea de bune practici în abordarea fenomenului”, spune psiholog Cristina Ciubotaru, directorul Centrului de Consiliere Psihologică, Educațională și Profesională.

Nivelul stresului resimțit în sesiuni este ridicat pentru 56,12% dintre respondenți – „mă împiedică să îmi mențin activitățile obișnuite”. 21,43% spun că stresul este mediu și doar 2,38% au zis că este scăzut și nu le afectează viața. 37,75% dintre studenții intervievați au spus că s-au gândit să întrerupă studiile și să se reorienteze profesional, în timp ce 60,88% nu au avut astfel de gânduri.

În urma obținerii datelor, am organizat ateliere de lucru pe orientare profesională și dezvoltare personală pentru studenții Universității din toți anii și de la toate specialitățile. Acestea au avut ca scop informarea studenților despre cei cu risc ridicat de excluziune, precum și despre colegii din categoriile sub reprezentate în Universitate. Atelierele s-au dovedit a fi utile pentru participanți, oferind soluții practice pentru rezolvarea nevoilor acestora într-un cadru relaxat și deschis”, spune Alexandru Ștefănescu, manager de proiect.

Atelierele organizate s-au desfășurat ca un tot unitar pe parcursul a trei zile (în weekend sau în timpul săptămânii) cu trei serii de studenți de la Facultatea de Medicină Generală și Farmacie care s-au desfășurat în octombrie și noiembrie. Printre temele abordate au fost: Comunicare, Abilitate vs Aptitudine, Personalitatea, Time management, Despre CV și interviu, Planul Meu de Carieră, Drepturile Mele și Despre feed-back – ce este și cum îl folosim.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii