FacebookTwitterLinkedIn

De la clienţi aud doar despre cât de puţine agenţii înţeleg nevoile lor, cât de mult le este tăiat bugetul până la punctul în care un flyer este considerat o campanie, cât de mincinoşi sunt furnizorii când zic că nu pot face un spot bun cu un buget mic şi câte şi mai câte.

Toată lumea este nemulţumită de toată lumea, plăcerea de a face comunicare este o poveste frumoasă din anii 2000, nimeni nu mai râde sănătos, ci doar proiectează zâmbete false menite să menţină aparenţa că încă ne simţim bine făcând parte din industria asta care pornise ca un proiect de explorare şi de libertate. Şi a devenit un loc al frustrării şi al resemnării. 

Corect, nu mai sunt bugetele de odinioară. Brusc s-a tăiat cu 50% oxigenul din plămânul industriei, unii au început să respire precipitat, unii au leşinat şi unii chiar au abandonat şi s-au dus să caute industrii cu un aer mai respirabil. Dar cred că încrâncenarea cu care începem să judecăm industria asta vine din faptul că ne simţim trădaţi. Noi am intrat aici să ne folosim talentul asociativ şi energia creatoare într-un sistem care asta caută. Am intrat să facem bani serioşi într-o industrie care asta făcea. Am intrat ca să ajungem să trăim şi să gândim ca în New York şi ne-am trezit tot în Bucureşti. 

Ei bine, zilele astea vreau să îmi iau concediu în Bucureşti. Ca să mă relaxaz, nu mai vreau să iau Tarom-ul, nu trebuie să fac 3.000 de km cu maşina, nu trebuie să mă deranjez nici măcar până la gară. Îmi tai legăturile cu toată viaţa mea de până acum şi reevaluez relaţia pe care o am cu oraşul ăsta şi cu oamenii săi. Mă plimb pe străzi cu puştiul meu, jucăm baschet, mă duc să caut un meşter să îmi facă un dulap pe care să îl pictăm împreună, ies la masă cu oameni de la care nu vreau nimic altceva decât o convesaţie plăcută, mă întâlnesc cu un client să discutăm despre copiii noştri sau cu un regizor să vorbim despre muzică.

Mă uit pe proiecte de comunicare non-comerciale şi încerc să intru în dialog cu oamenii care le-au gândit. Încerc să descopăr pe raftul din supermarket un packaging care îmi place. Mă uit la toate filmele româneşti premiate la care am refuzat să mă uit până acum. Mă duc la un client pe care nu îl cunosc cu un gând bun şi o idee frumoasă. Încerc să trăiesc relaxat în oraşul şi cu oamenii de care vreau să fug.

Poate cine ştie dacă reuşesc într-adevăr să îmi reevaluez relaţia cu Bucureştiul, voi reuşi să îmi reevaluez şi relaţia cu mine. Poate că uitându-mă relaxat la oamenii care mă înconjoară în Bucureşti, voi reuşi să îmi iert eroarea de judecată pe care am facut-o acum 16 ani crezând că intru într-un sistem care să aibă grijă de mine. Voi redescoperi ce au ei preţios. Şi, relaxat, voi începe să îmi construiesc eu propriul meu sistem de care să nu mă simt trădat. 

Până la urmă, într-un oraş peisajul sunt oamenii. Şi oamenii din Bucureşti sunt frumoşi, chiar dacă lucrează în advertising.