
Investiţia totală în complexul Blaxy Premium Resort&Hotel este de 100 de milioane de euro, iar complexul care se întinde pe aproximativ 35.000 de metri pătraţi, din care 5.900 de metri pătraţi suprafaţa construită, urmează să fie deschis parţial începând cu luna iulie 2015, urmând ca, în 2016, toate lucrările să fie finalizate.
„Sunt contractate deja 950 de săptămâni, 90% sunt în sezon – în lunie iulie şi august – şi 10% în extrasezon – mai ţi septembrie. Durata medie este de 2-4 săptămâni”, a spus Elena Klaici unul dintre acţionarii companiei.
Proprietatea periodică presupune, portivit reprezentanţilor companiei, concedii pe viață în propria casa de vacanță, fără a mai avea grija obișnuitelor obligații administrative și birocratice. „Ca proprietar în Blaxy Resort, dispuneți, în perioada aleasă, de drepturi depline asupra condo-ului dumneavoastră ca în cazul proprietății tradiționale: îl puteți locui, da spre închiriere, vinde, face cadou sau lăsa moștenire”, este menţionat pe site-ul companiei.
Ansamblul va fi compus din sapte cladiri cu 900 de apartamente de tip studio – condo care poate fi simplu (32 de metri pătraţi) sau dublu (64 de metri pătraţi) – şi un hotel de cinci stele cu 400 de camere. În plus, va avea toate facilitatile unui resort de lux, inclusiv opt piscine şi un centru spa.
Preţurile pornesc de la 6.250 de euro, pentru o săptămână în sezonul estival, şi de la aproximativ 2.100 de euro pentru o săptămână în extrasezon, dar aceste preţuri vor creşte pe măsură ce se apropie data deschiderii oficiale.
Blaxy Premium Resort&Hotel este deţinut de cetăţeanul roman de origine turcă Oguz Yilmaz şi de Elena Klaici, care au mai dezvoltat şi alte proiecte imobiliare în România.