FacebookTwitterLinkedIn

Prin această achiziție, grupul Rockaway, cu sediul în Praga, țintește să devină liderul comerțului online din Europa de Est.

Această tranzacție este importantă din mai multe puncte de vedere, întrucât prin achiziționarea site-urilor Compari.ro, Arukereso.hu și Pazaruvaj.com am făcut demersuri pentru atingerea poziției de lider de piață. Grupul Rockaway deține comparatoare pe piețe în plină expansiune, astfel încât și, pe viitor, schimburile de experiențe și sharingul de informații vor facilita atât creșterea, cât și experiența pozitivă a utilizatorilor”, a declarat Jakub Havrlant, directorul general al Grupului Rockaway.

Compari.ro este comparatorul lider de piață în România și un ghid online de shopping, înființat în 2005. În prezent, vizitatorii site-ului pot conspecta ofertele a aproape 1.000 de magazine online și pot căuta printre mai mult de 4,5 milione de produse.

Pe segmentul site-urilor de comparare, grupul Rockaway mai deține Heureka, care este lider pe piața cehă și slovacă.

„Scopul site-ului Compari.ro este de a-și întări poziția de lider de piață și de a facilita dezvoltarea comerțului electronic din România. Prin dezvoltarea continuă, dorim să sporim calitatea serviciilor furnizate atât magazinelor online partenere, cât și userilor”, a declarat Rácz Csaba, directorul general Compari.ro.

Grupul Rockaway este fondat de Daniel Křetínský și Patrik Tkáč.