În cartea „Despre somn”, apărută recent la editura Vellant, Matthew Walker, profesor de neuroștiințe și psihologie la Universitatea Berkely din California și fondator al Center of Human Sleep Science, se întreabă de ce companiile îi apreciază mai mult pe angajații care nu pun preț pe somn: „Îl glorificăm pe omul de conducere care citește și trimite e-mailuri până la ora unu dimineața și apoi este înapoi la birou până la 5:45.”
Însă experții în somn sunt sceptici în privința acestor practici. Neurologul Russel Foster este de părere că suntem incredibili de aroganți atunci când ignorăm importanța somnului. Matthew Walker atrage atenția că angajații care nu dorm suficient sunt mai puțin productivi, mai puțin creativi, mai nefericiți și mai lipsiți de etică, punând în pericol reputația companiei.
Dar acest lucru pare să se schimbe. Crazy Inc., o companie din Japonia care organizează nunți, își plătește în plus angajații care dorm cel puțin șase ore pe noapte, timp de cinci zile pe săptămână. Sistemul este implementat cu ajutorul unei aplicații, iar angajații care respectă regula strâng puncte, în valoare de 570 de dolari pe an, cu care își pot cumpăra mâncare de la cantină.
Din cauza lipsei de somn, economia SUA pierde până la 411 miliarde de dolari pe an, echivalentul a 2,28% din PIB, potrivit unui studiu realizat de Rand Corp în 2009. Pentru Japonia, pierderea este estimată la 138 miliarde de dolari sau la 2,92% din PIB.
„Gramele de somn duc la kilograme de rezultate în afaceri”, afirmă Walker. De aceeași părere este și Kazuhiko Moriyama, CEO companiei japoneze care spune că, atâta vreme cât va avea grijă de angajați, afacerea va crește.
Cazul firmei Crazy Inc. nu este singular. Procter & Gamble Co. și Goldman Sachs Group Inc., oferă angajaților cursuri gratuite de igienă a somnului, iar Nike și Google au adoptat o abordare mai relaxată față de programele de lucru, permițându-le angajaților să-și potrivească orele de lucru cu ritmul circadian individual, respectiv cu natura lor matinală sau de pasăre de noapte.
Așadar, nu ezitați să dormiți!