Pentru prima dată, forumul misiunii comerciale, care va avea loc între 18-20 octombrie, va fi organizat la București, unde un număr de 80-100 de companii americane vor discuta cu cele românești în vederea creării de parteneriate de afaceri între țări și de a facilita exporturile.
Companiile americane care vor veni la București sunt din industrii precum cea aerospațială/apărare, agribusiness, arhitectură/inginerie, automotive, construcții, bunuri de consum, energie, procesarea și ambalarea alimentelor, tehnologii în domeniul medical, informații, comunicații și securitate.
„Sudul Europei este dat la o parte de către investitori, există stereotipuri cu privire la regiune. Unul dintre motivele pentru care forumul se organizează la București este creșterea economică a României, care este mai puternică aici decât în restul Europei”, a spus Gregory O’Connor, consilier comercial regional în cadrul Ambasadei Statelor Unite la București.
Scopul evenimentului nu este de a aduce imediat investiții americane pe plan local, însă unele companii americane ar putea investi la un moment dat aici, a mai spus acesta.
Companiile românești au plătit o taxă de participare la forum, toate locurile fiind deja ocupate. Evenimentul este finanțat din taxele de participare și din sponsorizări. De asemenea, pentru organizare Ambasada Statelor Unite a colaborat cu Camera de Comerț Americanî în România (AmCham) și Camera de Comerț și Industrie a României.