FacebookTwitterLinkedIn

Brandurile românești continuă să se impună la nivel internațional, iar sustenabilitatea este una dintre direcțiile în care unele dintre companiile românești reușesc să se poziționeze în topurile internaționale. Chilli Ideas, furnizorul românesc de produse promoționale, este un astfel de exemplu. Compania românească a fost recent nominalizată la PSI Sustainability Awards 2022.

 

Produsele Chilli Ideas au fost nominalizate la PSI Sustainability Awards 2022 la trei categorii: Excelență Economică, Excelență de Mediu și Excelență Socială. Premiile PSI Sustainability sunt menite să contribuie la îmbunătățirea nu doar a lumii produselor promoționale, ci și a lumii în ansamblu, prin grija față de mediu. Acestea reprezintă un eveniment de importanță internațională pentru toate companiile care fac parte din industria materialelor promoționale.

 

Membrii juriului care vor decide cine sunt câștigătorii pentru toate cele 9 categorii sunt nume internaționale importante pentru industrie, dar și care sunt cunoscuți pentru atenția pe care o acordă sustenabilității prin tot ceea ce fac. Printre aceștia se numără designerul Lutz Gathmann, Clemens Arnold, partener 2bdifferent, Melissa Streif, Risk Management Consultant Warth&Klein Grant Thornton AG, și alți specialiști.

 

„Suntem onorați să fim nominalizați la cele 3 categorii extrem de importante pentru industria noastră, dar și pentru mediu. Sustenabilitatea este una dintre prioritățile noastre și a fost integrată în ultimii ani în strategia noastră. Este un subiect căruia îi oferim în continuare extrem de multă atenție, iar acest lucru se reflectă atât în modul în care funcționăm ca organizație, cât și în gama de produse pe care o punem la dispoziția clienților noștri.”, a declarat Geanina Ioan CEO&fondator Chilli Ideas.

 

Evenimentul de gală în care vor fi anunțați câștigătorii PSI Sustainability Awards 2022 va avea loc pe 27 aprilie 2022 la Rheinterrassen din Düsseldorf.

 

Sustenabilitatea, tot mai importantă pentru consumatorii români 

 

Această nominalizare vine în contextul în care, pe piața din România, consumatorii sunt din ce în ce mai atenți la atitudinea și acțiunile brandurilor față de acest subiect, grija pentru mediu. Potrivit studiului Insights PulseZ realizat în 2021, 61% dintre respondenți, membri ai generației Z, consideră că, în decizia de cumpărare, este destul de important și foarte important ca un brand să fie sustenabil.

 

„Generația Z este viitorul. Sunt consumatorii care încep să aibă putere de cumpărare, dar care în câțiva ani vor reprezenta una dintre generațiile cele mai prezente pe piață, atât ca și cumpărători, cât și ca potențiali candidați pentru pozițiile pe care le vor avea deschide brandurile. Astfel încât, organizațiile nu își mai pot permite să fie indiferente la acest subiect. Sustenabilitatea este acum mai prezentă decât oricând în viața noastră. Este aici să rămână, iar construirea unei strategii în acest sens este vitală pentru succesul oricărei companii. Avem suficient de multe dovezi despre impactul pe care stilul nostru de viață, de consum, îl are asupra mediului înconjurător, încât să nu fim indiferenți față de acest subiect. Pentru noi și pentru generațiile viitoare!”, a punctat Geanina Ioan CEO&fondator Chilli Ideas.

 

Despre Chilli Ideas 

 

Chilli Ideas este o companie românească, furnizor de produse promoționale, prezentă pe piață din 2007. De-a lungul celor peste 14 ani de activitate, Chilli Ideas a reușit să contribuie la maturizarea pieței de profil, dar și la îmbunătățirea constantă a serviciilor și produselor oferite colaboratorilor.

 

În 2009, Chilli Ideas a devenit membru PSI, calitate care îi oferă acces la cea mai mare bază de date internațională de furnizori de produse promoționale. În timp ce, în 2017, a devenit membru IPPAG, reprezentând România într-una dintre cele mai vechi asociații din domeniu.

 

Activitatea Chilli Ideas a fost apreciată internațional în mai multe rânduri. În 2019, compania a primit premiile Distribuitorul Anului din Europa în cadrul Galei Premiilor Sustenabile PSI (Germania) și Cea mai inovativă campanie de Marketing IPPAG (Hong Kong). De asemenea, compania a fost nominalizată la PSI Sustainability Awards 2022 la trei categorii: Excelență Economică, Excelență de Mediu și Excelență Socială.