FacebookTwitterLinkedIn

Motiv pentru care reprezentanții Comisiei Europene au decis să trimită țara noastră în fața Curţii de Justiţie, solicitând sancţiuni financiare, se arată într-un comunicat de presă al executivului comunitar, citat de Agerpres.

Potrivit Comisiei Europene, directiva privind mărcile reprezintă un pas important în modernizarea și armonizarea legislației Uniunii Europene în acest sens. Directiva își propune să aducă o serie de modificări semnificative inclusiv o definiţie revizuită a mărcii, adaptată la era digitală; noi motive care împiedică înregistrarea mărcilor; noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit, precum şi noi dispoziţii de armonizare a procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE.

Data limită de transpunere a directivei în legislația națională era 14 ianuarie 2019. Pentru că România a depășit termenul, Comisia Europeană a transmis un aviz motivat, pentru ca țara noastră să aibă la dispoziţie un nou termen pentru a răspunde. Și, deși i s-a acordat o prelungire a termenului de răspuns la avizul motivat, România nu a comunicat însă măsurile de transpunere.