FacebookTwitterLinkedIn

Este ultima etapă înainte ca România să poată accesa fondurile alocate pentru PNRR, iar primii bani vor fi disponibili până la finalul anului. Este vorba, pentru început, de 3,6 miliarde de euro, sub formă de prefinanţare.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei Europene, a declarat că situaţia politică actuală de la Bucureşti nu influenţează în acest moment procedura, notează RRA.

Valdis Dombrovskis: Urmează aprobarea formală prin procedură scrisă, care va fi gata în câteva zile. Asta permite României să ceară prefinanţarea de 13%. Acum, nu mă pot referi la statutul guvernului interimar, dar din punctul de vedere al Comisiei Europene, dacă cererea de prefinanţare vine din România, în mod normal, Comisia poate să susţină această cerere, deoarece condiţia pentru acordarea prefinanţării este aprobarea PNRR, iar această condiţie a fost îndeplinită. E clar că planurile de redresare trebuie să coexiste cu diverse evoluţii politice în statele membre. Asta e parte a realităţii unei Uniuni de 27 de democraţii”.