Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lideri |
|

Comisia Europeană a adoptat prima Strategie UE privind combaterea antisemitismului

În contextul creșterii atacurilor antisemite în Uniunea Europeană, în ultimii ani, dar și a teoriilor conspirației cu tentă antisemită din timpul pandemiei de COVID-19, Comisia Europeană a adoptat prima Strategie UE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești. Strategia va fi pusă în aplicare în perioada 2021-2030, informează Rador.
070 core UE Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen (foto), președinta Comisiei Europene, a declarat cu ocazia adoptării documentului că „strategia pe care o prezentăm astăzi reprezintă o schimbare radicală în modul în care reacționăm la antisemitisms”, notează Rador

La rândul său, Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene, a subliniat că antisemitismul este incompatibil cu valorile UE şi cu modul nostru de viață european și de aceea combaterea antisemitismului este o datorie față de cei care au murit în Holocaust, precum și față de cei are au supraviețuit și generațiilor viitoare.

Strategia UE este structurată pe trei piloni:

prevenirea și combaterea antisemitismului sub orice formă;

protecția și promovarea vieții evreiești;

educație, cercetare și memoria Holocaustului.

O serie de măsuri sunt prevăzute pentru fiecare dintre aceste trei deziderate, fiecare având alocat un buget necesar implementării.

Astfel, pentru a preveni și combate antisemitismul, Comisia Europeană are în vedere, pe de o parte, crearea unei rețele europene de monitori și organizații evreiești care să lucreze la eliminarea discursurilor de ură din mediul online, și pe de altă parte sprijinirea organizațiilor independente pentru a dezvolta contra-narative la antisemitism.

Comisia Europeană va coopera cu industria şi cu companiile IT pentru a preveni afișarea şi vânzarea ilegală online a simbolurilor, a obiectelor şi a literaturii legate de nazism.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii