Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Servicii financiare |
|

Coaliţia pentru Dezvoltarea României: Modificările propuse la sistemul fiscal actual expun economia la riscuri și instabilitate

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) a anunțat că, în absența unui studiu de impact, impozitul pe venitul global (IVG) pe gospodărie, prognozat de Finanțe a fi introdus de la 1 ianuarie 2018, în locul cotei unice de 16%, prin modificarea Codului Fiscal, poate produce la consecințe grave pentru economie.
guliver_gettyimages_6_opt.jpg

CDR și-a anunțat deschiderea de a analiza în cadrul consultărilor organizate de Guvern studiul de impact al proiectului de introducere a Impozitului pe Venitul Global (IVG).

Studiul trebuie să indice măsurile alternative necesare pentru a compensa deficitul bugetar determinat de scăderea cotelor de impunere, precum și sursele de finanțare a scăderii bruște și semnificative de încasări la buget cauzată de eliminarea reţinerii la sursă a impozitului pe venit”, consideră reprezentanții Coaliției.

CDR susține un sistem fiscal care asigură sustenabilitatea pe termen scurt, mediu și lung a execuției bugetare, cu respectarea tuturor indicatorilor macroeconomici asumați de România:

„Sistemul actual al cotei unice de impunere a condus, în ultimii 12 ani, la creșterea Produsului Intern Brut (PIB), a investițiilor și a încasărilor bugetare, prin fiscalizarea unei părți însemnate a economiei, la conformare voluntară și, implicit, la diminuarea «economiei negre» sau «gri». Cota unică de impozitare a simplificat administrarea fiscală în România, atât pentru contribuabili, cât şi pentru autorităţi, a crescut nivelul de trai al populaţiei active şi, indirect, al pensionarilor, prin fondurile mai mari strânse la bugetul general consolidat”.

Prin comparație, CDR apreciază că IVG expune economia României la instabilitate și riscuri economice inutile, mai ales în absența unui studiu de impact temeinic și a unui plan de implementare multianual.

„Introducerea IVG este nesustenabilă, pentru că eliminarea sistemului de reținere la sursă și plata lunară a impozitului pe venituri (de exemplu, salarii, dividende, dobânzi etc.), precum și a celui de plăți anticipate de impozit (de exemplu, pentru veniturile din activități independende, chirii etc.) va determina o scădere drastică a încasării veniturilor bugetare în anul 2018 care, raportat la datele anului 2016, va însemna cel puțin 4% pierdere a veniturilor din PIB. O astfel de măsura poate avea ca efect implicit necesitatea introducerii altor impozite și taxe în anii următori”, apreciază reprezentanții CDR.

Introducerea IVG este nerealistă și pentru că presupune ca, în aproximativ jumătate de an, peste 7 milioane de gospodării să se înregistreze voluntar la Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în condițiile în care conceptul de „gospodărie”, ca pilon de bază al noului sistem, nu este reglementat de legislația românească, iar mecanismul de colectare este neclar, adaugă reprezentanții Coaliției:

Din analiza altor sisteme fiscale (cum este cel american), impunerea se realizează în mod individual și numai opțional (dacă este în beneficiul contribuabilului), la nivel de familie formată din soț, soție și copii”.

De asemenea, introducerea IVG este nerealistă și costisitoare, pentru că Guvernul va trebui să adapteze sistemului informatic al ANAF care, în prezent, se confruntă cu un deficit al arhitecturii hardware, iar creșterea „artificială” a numărului persoanelor supuse impunerii îl poate colapsa.

Adaptarea aplicațiilor software înseamnă costuri suplimentare pentru a modifica sistemele actuale definite pe baza cotei unice și realizate cu finanțare de la Banca Mondială. Și mai multe cheltuieli vor fi necesare pentru a crește gradul de pregătire profesională a organelor fiscale și nivelul de educare a contribuabililor, astfel încât noile reguli de impunere chiar să fie respectate”, au detaliat reprezentanții CDR.

În plus, pentru a funcționa, noul sistem propus ar avea nevoie 35.000 de „consultanți fiscali”, care nu există, susțin reprezentanții Coaliției:

În prezent, în Registrul Camerei Consultanților Fiscali sunt înregistrați 5.489 consultanți, dintre care 4.101 activi, o mare parte dintre aceștia fiind deja angajați și deci indisponibili pentru a desfășura sarcinile menționate în documentul MFP”.

Plus că acești „consultanți fiscali” ar urma să lucreze maximum trei luni din an, pentru un salariu anual dublu față consultanții fiscali actuali.

„Lipsa de realism și sustenabilitate a noului sistem indică de fapt pași premergători pentru introducerea unui sistem fiscal bazat pe cote de impunere progresive, pe care CDR nu-l susține. CDR susține un sistem fiscal atractiv, simplu și sustenabil al execuției bugetare și rămâne deschisă discuțiilor cu reprezentanții MFP și ai Guvernului pentru a analiza împreună studiul de impact al introducerii IVG”, au mai spus reprezentanții Coaliției.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii