Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

CORONAVIRUS |
|

CNN: Imunitatea colectivă nu poate fi atinsă, arată un studiu făcut în Spania

Rezultatele studiului arată că 95% din populația Spaniei rămâne vulnerabilă la virus.
 aboneaza-te
Teste anticorpi COVID

Un studiu făcut în Spania arată că doar 5% din populația țării a dezvoltat anticorpi la COVID-19, întărind astfel ipoteza că o așa-numită imunitate colectivă pentru noul coronavirus nu poate fi obținută, relatează CNN.

Imunitatea colectivă este realizată atunci când o parte suficient de mare a populației a fost infectată cu un virus sau o bacterie – sau a fost vaccinată împotriva acestora – pentru a stopa circulația lor.

Centrul European pentru Controlul Bolilor a declarat pentru CNN că studiul din Spania, făcut pe un eșantion reprezentativ la nivel național de peste 61.000 de participanți, pare a fi cel mai mare de până acum, în condițiile în care au fost făcute mai mult de 10 studii serologice asupra coronavirusului în mai multe țări europene.

Au fost făcute studii similare în China și Statele Unite și „constatarea-cheie a acestoreste că cea mai mare parte a populației pare să fi rămas neexpusă” la COVID-19, „chiar și în zonele cu circulație a virusului răspândită”, a se arată în Lancet.

Având în vedere aceste descoperiri, orice abordare propusă pentru realizarea imunității colective prin infectare naturală nu este doar extrem de lipsită de etică, ci și de neconceput”, spun autorii comentariului publicat de Lancet, Isabella Eckerle, șefa Centrului pentru Boli Virale Emergente din Geneva și Benjamin Meyer, virolog la Universitatea din Geneva.

În plus, medicii nu sunt siguri dacă dobândirea de anticorpi împotriva coronavirusului înseamnă că cineva nu poate fi infectat din nou. Nu se știe nici cât timp sau cât de bine protejează anticorpii, dacă sunt dobândiți.

Studiul făcut în Spania a început în aprilie, când țara era într-o carantină strictă, și a fost realizat de agenții guvernamentale și epidemiologice.

Marina Pollan, directoarea Centrului Național pentru Epidemiologie din Spania, care a condus studiul, spune că, potrivit calculelor făcute de unii experți, o seroprevalență de aproximativ 60% ar putea însemna imunitatecolectivă. Dar suntem foarte departe de a atinge acest număr”, a spus ea.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii