Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

CNA are un proiect de buget de 11,1 milioane de lei pentru anul viitor

CNA are un buget de 11,1 milioane de lei pe 2018, față 9,4 milioane conform execuției preliminare pe anul în curs, reprezentând o creștere de aproximativ 15%, potrivit proiectului de buget publicat de Ministerul finanțelor la 29 noiembrie, informează Media Expres.
CNA

Din totalul sumei 9,9 milioane de lei sunt destinate salariilor și 1,1 milioane pentru bunuri și servicii, inclusiv investiții, notează Media Expres.

CNA își propune la capitolul „Active nefinanciare”, în domeniul investițiilor, să desfășoare anul viitor programul „Gestionarea bazei de date Licențe Consiliul National al Audiovizualului“, pentru proiectarea, implementarea și întreținerea unui sistem informatic care are ca scop „ținerea unei evidențe a licențelor audiovizuale și a deciziilor de autorizare audiovizuală acordate pentru difuzarea serviciilor de programe radio și televiziune, precum și a avizelor de retransmisie a serviciilor de programe prin rețele de comunicații electronice și avizelor de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere și achiziționarea software-ului antivirus necesar stațiilor de lucru utilizate”.

VEZI PROIECTUL DE BUGET AL TVR PENTRU 2018

Proiectul de buget al CNA include o serie de informații de detaliu, cum este de exemplu costul monitorizării programelor de televiziune și radio. Astfel, în 2016, costul mediu pentru captarea, înregistrarea și arhivarea unui post de radio sau televiziune a fost de puțin peste 5.000 de lei la un număr de 47 de radiouri și televiziuni înregistrate, cu stocarea informațiilor timp de 60 de zile și înregistrarea continuă timp de 24 de ore / zi. În 2017 costul mediu a scăzut aproape la jumătate, la 2.620 lei, în aceleași condiții și pentru anul viitor se preconizează o scădere a costurilor la 600 de lei pentru 50 de televiziuni și radiouri monitorizate.

CITEȘTE: NU ARUNCAȚI CU PIETRE ÎN PRINT

Bugetul CNA detaliază și costul mediul al inspecțiilor pe care autoritatea le face de-a lungul unui an pentru „creșterea calității programelor prin accentuarea concurenței între titularii de licențe; creșterea responsabilității operatorilor din domeniul audiovizual; aducerea la îndeplinire a somațiilor de intrare în legalitate adresate de Consiliu radiodifuzorilor și distribuitorilor de servicii”. În anii 2016, 2017 și 2018 costul mediu pe control efectuat este estimat la 10 de lei, cu un număr de controale însă în creștere, de 1.668 în 2016, 1.924 în 2017 și un număr preconizat de 2.000 de controale în 2018.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii