Mihai Pavelescu este editor Media Expres
Astăzi, cu Estrada TV, CNA a demonstrat că poate să aplice legea, așa cum a mai aplicat-o doar o singură dată, în cazul OTV. Din enumerarea celor două nume se poate crede că principalul criteriu al autorității nu a fost însă respectarea legii, ci oprirea emisiei unor pseudoteleviziuni, ca să nu zic mai mult. În tot cazul, mulți ani CNA ne-a înșelat așteptările și ne-a redus speranța într-o normalitate la care se pare că nu mai ajungem niciodată. Azi, însă, speranța a renăscut!
Acum câțiva ani scriam încurcat dar și puțin revoltat un articol în care mă întrebam de ce nu retrage CNA licențele mai multor televiziuni pentru neplata amenzilor în termen de șase luni, ca în cazul OTV. Articolul a fost publicat și de către forbes.ro și încă mai poate fi citit AICI.
Era pe vremea președintei CNA Laura Georgescu, între timp ieșită din autoritatea ce reglementează audiovizualul cu un proces penal, legat de gleznă ca o ghiulea. Ba chiar domnia sa a fost OK, mi-a semnat pe răspunsul la cererea de informații în baza legii 544 prin care am obținut o listă cu zece televiziuni care nu-și plătiseră amenzile în termenul fatidic de șase luni.
Potrivit ART. 57 (1) (d) din Legea audiovizualului, licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în cazul în care titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia.
Arătam prin februarie 2017 că nici Pro TV nu depusese în șase luni dovada achitării pentru două amenzi în valoare totală de 65.000 de lei, nici Antena 3, Kanal D și B1 TV pentru câte o amendă de 10.000 de lei, nici Realitatea TV pentru trei amenzi în valoare totală de 50.000 de lei și nici România TV pentru trei amenzi în valoare totală de 40.000 de lei. Nota bene, amenzile erau de prin 2015!
Evident că articolul meu a rămas fără niciun răspuns. S-au făcut toți, dar absolut toți, că nu-l văd. Ba chiar zilele trecute, noua președintă a CNA, Monica Gubernat, dar și Radu Herjeu au afirmat, cumva jignitor din perspectiva mea, care scriu despre audiovizual de peste 15 ani, că până mai ieri nu au știut de această neplată de la Estrada TV. Adică știau de celelalte dar de asta nu? Mă rog, nu jignirea mea e principalul subiect aici.
În 2017, încercând să obțin noi dovezi, am cerut direct de la ANAF dacă amenzile au fost plătite. Ce să vezi, ANAF are un protocol cu CNA iar eu, ca ziarist, nu am niciun protocol cu nimeni. Dar ăsta este un proces de intenție, nu cred că scrie în protocol că cele două instituții trebuie să se protejeze una pe cealaltă. Ar fi cam prea de tot! Am fost refuzat de către ANAF cu motivul că… secret fiscal, deși cererea mea a fost bazată tot pe legea 544, care spune că nu pot fi secrete informațiile care ascund încălcarea legii de către o autoritate. În speță, CNA, care nu retrage licențele televiziunilor rău platnice după șase luni de la primirea amenzilor.
Dă-i proces cu ANAF, pierdut procesul. Dă-i recurs, pierdut recursul. Irevocabil. Acum așteptăm să vedem dacă CEDO ne va face dreptate, obligând ANAF să facă ceea ce justiției de la București se pare că nu-i place nici ei. La peste 5 ani, prin 2020, poate obținem și noi de la ANAF situația cu data la care a fost făcută plata amenzilor din 2015!
Între timp, CNA s-a tot perpelit mai multe ședințe până ce în sfârșit a ridicat licența Estrada TV, la 8 octombrie 2019. Pentru neplata amenzilor în termen de șase luni. De acum patru ani! Nu mai intru în detaliile discuției, o parte din argumente pot fi citite pe site-ul www.mediaexpres.ro la capitolul Autorități, în Ședința CNA din 8 octombrie 2019. Și în ședințele anterioare, când s-a discutat cazul Estrada TV. Sau pe site-ul cna.ro în arhivele ședințelor.
Voi mai observa doar că votul pentru ridicarea licenței, care nu face decât să consființească respectarea legii audiovizualului, nu a fost dat decât de către șase membri CNA (Nicolae Bălașa a lipsit de la ședință toată ziua), iar trei s-au opus: Dorina Rusu, Ancuța Pocora și Alexandru Kocsis. Neexistând nicio rațiune legală sau morală pentru care votul nu putea fi dat, nu-mi mai rămâne să cred că cei trei au votat împotrivă din rațiunea “cine i-a numit” și doar ca să fie împotriva “cine i-a numit pe ceilalți”.
Nu suntem ca nemții, nici măcar ca britanicii care fac celebrul Brexit zilele acestea. Suntem cât de cât OK, dar cu niște enorme derapaje, printre care nerespectarea legii de către autorități. Și cum diavolul stă în detalii, nerespectarea legii de către o autoritate este poate cel mai important detaliu pentru care de-aia dracul și-a făcut regat în eșecul de republică postcomunistă din România ultimilor 30 de ani.