Cautare




, Contributor

Orologerie de lux |
|

Clive Owen, despre timp

Clive Owen este unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale, o prezență puternică și carismatică pe marele și pe micul ecran. În același timp, este și mare admirator al orologeriei elvețiene - mai precis al ceasurilor Jaeger-LeCoultre, brand al cărui ambasador a devenit după o veritabilă poveste de dragoste. ForbesLife vă prezintă în exclusivitate un interviu cu actorul britanic.
Master Grande tradition tourbillon perpetual calendar.Credit Lorenzo Agius

Sunteți imaginea Jaeger-LeCoultre de câțiva ani. Cum a început această colaborare?

Eram mare fan al colecției lor denumită Amvox, iar apoi Jaeger-LeCoultre m-au abordat pentru a lucra împreună, astfel încât a fost o potrivire organică, deoarece chiar iubesc ceasurile lor.

Sunteți un star de cinema, astfel încât aveți acces, cu siguranță, la numeroase produse de lux. Ce este special la manufactura Jaeger-LeCoultre?

Mi-am dat seama, pe parcursul timpului, cât de frumoase și minunat realizate sunt ceasurile lor. Sunt ca niște opere de artă. Am vizitat manufactura Jaeger-LeCoultre în Vallée des Joux și am văzut cât de multă muncă este necesară pentru a aduce pe lume o piesă Jaeger-LeCoultre. M-am bucurat foarte mult să văd că pentru multe tehnici, încă se slujesc de munca artizanală.

Când ați început să vă interesați de ceasuri? Aveți o colecție personală?

Desigur că am o colecție personală – mi-au placut ceasurile dintotdeauna (când eram mic aveam un ceas de jucărie care nu funcționa, dar mie mi se părea foarte cool), dar am devenit colecționar adevărat atunci când am descoperit ceasurile Amvox, care au fost pentru mine dragoste la prima vedere. Primul meu ceas serios a fost un model vintage din anii ’30, pe care mi l-a făcut cadou prietena mea – actualmente soția mea.

Aveți o eleganță discretă, dar în același timp carismatică. Cum vă influențează gusturile orologere?

Îmi plac foarte mult ceasurile frumoase, elegante și în același timp subtile. Actualmente, preferatul meu este modelul Gyro Tourbillon.

Aveți deja o carieră de peste 20 de ani în cinematografie. Care a fost momentul în care ați știut că doriți să deveniți actor?

Am avut un rol într-o piesă la școală, când aveam vreo 13 ani și atunci am știut că vreau să joc. A fost, de altfel, singurul lucru pe care mi-am dorit vreodată să îl fac și ce bine că am reușit, pentru că nu aveam niciun plan de rezervă. Nu mă gândeam la fani, la strălucire, la faimă – ci doar la modurile minunate în care se poate spune o poveste. Pur și simplu m-am îndrăgostit de arta actoriei.

Care e cea mai mare provocare în actorie? Și cea mai mare răsplată?

Pentru mine, singura provocare este vremea îndelungată pe care sunt nevoit să o petrec departe de casă, de familie. Iar răsplata – mă consider extrem de privilegiat pentru că am această carieră.

Care este motto-ul personal?

Tratează-i pe ceilalți așa cum îți dorești să fii tratat.

Cât de important este momentul potrivit în actorie?

Crucial. Timpul, momentul potrivit sunt elemente primordiale în filme – pentru replici, pentru energie, pentru concentrare. Sunt mulți timpi morți pe platou, deci acele prime momente în fața camerei când îți spui replicile, primele duble, sunt cu atât mai importante. Pentru mine, cel mai important moment în carieră cred că a fost la 19 ani, când am câștigat un loc la Royal Academy of DRamatic Art – trei ani de antrenament teatral de pe urma cărora încă beneficiez enorm.Pe de altă parte, atunci când lucrez la un film sau la o piesă, nu mai am timp pentru nimic altceva, mă consumă enorm.

Ce părere aveți despre Timp?

Nu e niciodată destul. Și ne influențează toată viața. Îmi place să aleg câte un ceas pentru fiecare personaj pe care îl joc, pentru că alegerea unui ceas spune foarte multe despre cineva.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii