Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Claudiu Năsui: „Ministerul Economiei va fi reformat (…) Reducem 39% din funcţiile de conducere şi 30% din cele de execuţie”

Ministrul Economiei spune că una dintre cele mai grele provocări va fi tăierea posturilor din rândul instituţiilor statului.  
nasui
 Claudiu Năsui vrea ca funcţiile de conducere din Ministerul Economiei să fie reduse cu 39%, iar cele de execuţie cu 30 „Ministerul Economiei va fi reformat, într-unul dintre cele mai importante eforturi de tăieri de posturi din rândul instituţiilor statului din ultimii zeci de ani. Reducem 39% din funcţiile de conducere şi 30% din cele de execuţie, printr-un plan pe care l-am pus la punct săptămânile acestea. Actualul Minister al Economiei este rezultatul multiplelor despărţiri şi comasări de ministere. Ministere inutile create numai pentru a oferi sinecuri în negocieri politice. De aceea, Ministerul Economiei a ajuns să aibă foarte multe structuri şi, mai ales, foarte mulţi şefi”, spune Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei spune că statul român e masiv supra-dimensionat, iar în ultimii ani numărul de bugetari şi de instituţii noi în România a crescut.

„De aceea cheltuielile statului au tot crescut. De aceea am ajuns să avem mii de structuri, instituţii şi agenţii inutile. Le cunoaştem bine pe câteva dintre ele: institute ale levantului, academii de cercetare, agenţii fără număr şi pentru orice motiv etc. Sunt efectiv sute de astfel de structuri înfiinţate doar pentru a da posturi de conducere unor personaje conectate politic şi pentru a salariza activ de partid. Toate acestea din banii noştri. A venit vremea să reformăm acest stat. Nu este nevoie de atâţia şefi şi directori în Ministerul Economiei. Avem nevoie de un stat mic şi concentrat pe ce trebuie să facă. Unul care să genereze cheltuieli mai mici pentru contribuabili şi birocraţie mai puţină. Prin această reorganizare reducem funcţiile redundante şi departamentele care nu şi-au arătat niciodată utilitatea. România va fi puternică în momentul în care politicienii realizează că banii contribuabililor sunt sacri. Nu avem voie să-i risipim. Mai ales când statul ne ia jumătate din salariu, iar asta fără să punem la socoteală TVA şi accize. Dacă vrem să reducem povara fiscală, mai ales pe muncă, trebuie să reformăm statul şi să îi reducem cheltuielile”, a subliniat ministrul Economiei.

Potrivit organigramei publicate de site-ul instituţiei, Ministerul Economiei are 839 de posturi dintrre care 123 în reţeaua economică externă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii