Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Claudiu Ilie Ilonta

Avere: 15 milioane de euro Vârstă: 33 de ani Reşedinţă: Bihor Domenii: Distribuţie materiale, amenajări interioare, comerţ

Partener în mai multe businessuri cu cei doi asociaţi din grupul Proges, Claudiu Ilonta continuă să aloce timp şi bani către comerţul cu articole pentru amenajări interioare. Nu confirmă o posibilă vânzare a grupului Proges şi recunoaşte că 2009 a fost un an „mai slab“ pentru companie decât 2008. Precizează însă că nivelul datoriilor este sub control. Dacă până în urmă cu un an strategia companiei a fost de extindere agresivă, în prezent Proges cântăreşte mai bine deciziile înainte de a deschide un nou magazin. În aceste condiţii şi obligaţi de criză, în 2010, Ilonta, Sim şi Copăcean au inaugurat doar două magazine, în Slobozia, respectiv Alexandria.

Proges s-a extins în urmă cu trei ani şi în Ungaria, unde a deschis primul magazin în localitatea Niyregyhaza, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 500.000 de euro. În prezent, peste graniţă există deja trei magazine (Nyregyhaza, Debrecen şi Szeged), dar şi un centru logistic la Szolnok. Tot în cadrul strategiei de extindere a reţelei de magazine, compania a achiziţionat în 2007 zece magazine de la compania EEP (East European Partner) din Bucureşti, distribuitor de mochetă, covoare şi PVC, pentru circa şase milioane de euro.

Compania Proges are la momentul actual cea mai vastă reţea naţională de magazine specializate (37 în întreaga ţară) şi 11 depozite regionale. Reprezentanţii companiei susţin că Proges este printre puţinele companii din piaţă care şi-a dezvoltat un sistem de distribuţie propriu şi care poate servi clienţii în intervalul de timp agreat. În prezent, Proges este unul dintre liderii de piaţă la vânzarea de parchet laminat, poziţie câştigată datorită diversităţii gamelor precum şi datorită unei reţele de peste 3.000 de clienţi activi, persoane juridice.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii