Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor at Forbes Romania, with a focus on covering important Real Estate and Economic news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @andreea__gutu or drop me an email at andree...

Summer Plans 2021 |
|

Claudiu Bisnel, Fondator Brisk Group: “Perspectiva industriei construcțiilor din România este una pozitivă, cu mult potențial datorită dorinței de investiții prezentă pe piața noastră”

Dacă în alte veri tema principală de discuții din comunitatea de business viza rutina și destinațiile de vacanță, de această dată, Forbes România i-a provocat pe cei mai cunoscuți jucători din mediul de afaceri local să răspundă unui scurt chestionar, într-un context special, în care vara lui 2021 ar trebui să reprezinte o așteptată revenire la (noua) normalitate.
Claudiu Bisnel

Vacanță pentru business

Având în vedere evoluția excelentă din primele două trimestre ale anului 2021 și perspectivele existente pentru următoarele șase luni, Brisk Group plănuiește să mențină trendul ascendent al business-ului în perioada următoare, astfel că ne vom concentra pe îmbunătățirea constantă și extinderea ariilor de prestare a serviciilor noastre. Așadar, ca să vă răspund la întrebare, Brisk Group nu va lua vacanță în această vară, ci ne vom ocupa de livrarea proiectelor pe care le avem în desfășurare, dar și a celor care abia încep.

Certitudini și predictibilitate

Anul 2021 s-a anuntat de la început a fi un an mai bun, semnele pozitive s-au putut observa din a doua jumătate a anului 2020 pentru noi. Într-adevăr, unele lucruri au trebuit să se schimbe, dar flexibilitatea și capacitatea de a ne adapta la circumstanțe noi, la “noua normalitate”, optimismul, au fost ‘ingrediente secrete’ sau certitudini care ne-au ajutat și ne vor ajuta în continuare să ne propulsăm înainte. Acest tip de gândire s-a dovedit a fi întocmai mindset-ul de care aveam nevoie și am decis să îl păstrăm și pe viitor.

Tehnologia, de asemenea, și-a făcut simțită prezența în cadrul proiectelor dezvoltate în ultimii ani, iar acum aceasta nu mai este o aspirație, ci o realitate cotidiană. Tendințele de digitalizare pe termen mediu și lung se vor axa pe dezvoltarea tehnologiilor cloud și în ceea ce privește administrația publică în domeniu, dezvoltarea planurilor urbanistice digitale și a aplicațiilor care să poată veni în sprijinul autorităților de control și, bineînțeles, dezvoltării proiectelor sustenabile.

Îngrijorări

O grijă constantă aș putea spune, dar nu ca o îngrijorare, ar fi pentru bunăstarea angajaților, partenerilor și a clienților noștri. Companiile care acceptă provocările actuale de a dezvolta și adopta noi procese și capabilități pentru a-și proteja lucrătorii, cât și clienții, a minimiza întreruperile viitoare ale proiectelor, a se conforma reglementărilor și restricțiilor guvernamentale, în timp ce gestioneaza clienții și furnizorii, vor fi cele mai potrivite pentru a face față problemelor și a deveni de fapt mai puternice.

Brisk Group a înregistrat în anul 2020 o creștere a portofoliului de clienți și proiecte, ceea ce a dus la o mărire a echipei cu peste 40% și o dublare a cifrei de afaceri comparativ cu anul 2019, datorate profesionalismului, serviciilor de calitate croite pe necesitățile clienților noștri, atitudinii noastre optimiste ce vizează creșterea sustenabilă și nu în ultimul rând, menținerea sentimentului de siguranță și protecție reciprocă în cadrul echipei, a clienților noștri și proiectelor acestora.

Planuri de business

Piața din România deține un potențial imens și oportunități multiple de investiții, perspectiva industriei construcțiilor din România este una pozitivă, cu mult potențial datorită dorinței de investiții prezentă pe piața noastră.

Direcțiile noastre de dezvoltare pe viitor sunt axate pe proiecte mixed-use de regenerare urbană, cât și pe implicare în dezvoltarea orașelor mai puțin dezvoltate, care au nevoie de investiții și de o reconstrucție de durată. Susținem demersurile autorităților și ne implicăm activ pentru a avea un mediu cât mai curat, bazat pe implementarea de soluții sustenabile, care să poată veni cât mai bine în sprijinul proiectelor de construcții, comunităților și generațiilor viitoare.

Brisk Group este prezent atât în România, cât și în Republica Moldova, Marea Britanie și Orientul Mijlociu, iar aceasta reprezintă o dovadă clară a faptului că avem reprezentare și în afara României și ne dorim să creăm parteneriate internaționale. Suntem pregătiți să răspundem tuturor cererilor care ne sunt adresate, indiferent de localizarea și stadiul de evoluție a proiectelor ce urmează a fi dezvoltate. Brisk Group a luat parte la proiecte de mare anvergură, are experiență atât locală cât și internațională și poate răspunde cu același profesionalism, nu doar unor solicitări din Europa, ci de oriunde în lume, iar ca exemplu putem da unul din proiectele noastre recente de regenerare urbană din Riyadh, Arabia Saudita. Desigur, vom raspunde cu același profesionalism cu care ne-am câștigat reputația tuturor proiectelor, de orice tip și dimensiune.

Vacanță în țară sau străinătate

Mă bucur să pot răspunde afirmativ. Profitând de relaxarea măsurilor la nivel internațional, voi pleca împreună cu familia pentru a ne bucura iarăși de normalitate și de timpul petrecut în familie, atât de important.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii