
Clădirea a fost dezvoltată de Genesis Property, companie controlată de antreprenorul român Liviu Tudor.
Genesis Property deține și administrează peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A, în Novo Park și West Gate Business District din București. De asemenea, Genesis Property este și dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.
Investiția totală în certificarea clădirii, care acoperă o suprafață de 15.500 de metri pătrați, s-a ridicat la 375.000 euro, reprezentând 1,4% din valoarea proprietății.
Certificarea, acordată de Healthy by Design Building Institute (HDBI) din Bruxelles, este o certificare a clădirilor bazată pe dovezi științifice și axată pe furnizarea instrumentelor și strategiei prin care administratorii de clădiri pot monitoriza, comunica și ajusta sănătatea spațiilor interioare, cu un protocol dedicat pentru a acționa eficient în cazul unor evenimente virale, bacteriologice sau toxicologice.
„Misiunea noastră nu mai este să construim ziduri, ci să reconstruim încredere. (…) Credem că este responsabilitatea noastră ca dezvoltatori să creăm o clădire cu performanțe reale pentru sănătate, care să permită o experiență sănătoasă”, a spus Liviu Tudor, fondatorul Genesis Property.