FacebookTwitterLinkedIn

Nișa televiziunilor de filme și seriale are o cotă de piață modestă, dacă ținem cont de numărul mare al stațiilor care își dispută publicul. Filmele care fac audiență se regăsesc tot pe stațiile generaliste, gen Pro TV și Antena 1, care beneficiază de puterea brandurilor. Televiziunile de pe această nișă se adresează mai degrabă pasionaților de filme și celor avizați în acest domeniu, care știu ce înseamnă branduri precum Paramount, AMC sau TNT.

Segmentul televiziunilor de filme este dominat de duelul Pro Cinema – AXN. Pe național, Pro Cinema este lider, cu un rating mediu de 46.000 de telespectatori pe minut (toată ziua) și pe locul secunde se află AXN, cu o medie de 38.000.

În urban, ierarhia se inversează: AXN are o medie de 26.000 de orășeni pe minut, în timp ce Pro Cinema are 22.000.

VEZI TOPUL TELEVIZIUNILOR ÎN MEDIUL URBAN – SEPTEMBRIE 2017

În clasamentul general urmează alt duel: DIVA și Paramount, care își dispută ratingul. În septembrie, aceste stații au avut audiențe aproape egale, atât pe național, cât și în urban.

CITEȘTE: VREAU TWIN PEAKS!

Apoi, clasamentul este completat de un pluton de televiziuni care și-au stabilizat de multă vreme ratingul între 20.000 și 10.000 de telespectatori, dar să emită emoții că vor înregistrat scăderi sub pragul inferior: Film Cafe, Pro Gold (Acasă Gold), Comedy Central, Bollywood TV și TNT.

Trei televiziuni închid acest clasament, cu audiențe: „microscopice”: AXN White, AMC și AXN Black.