Cautare




, Contributor

Servicii financiare |
|

Cine este UNA

UNA_de_la_ING_2.jpg
ING Asiguri de Viaţă lansat prima asigurare de viaţă dedicată femeilor, intitulată UNA, pentru a marca împlinirea a 16 ani de prezenţă pe piaţa românească.

UNA este cea mai recentă asigurare de viaţă cu care compania ING Asiguri de Viaţă îşi propune să vină în întâmpinarea nevoilor femeilor oferind atât susținere financiară pentru situațiile dificile pe care nu le pot controla și care le pot perturba echilibrul din viața de zi cu zi, cât și un instrument flexibil de investiții și o experiență completă a ceea ce înseamnă relația cu o companie de asigurări.

Asigurarea de viaţa UNA acoperă principalele vulnerabilități exprimate de publicul țintă (femei active, pcu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani, din mediul urban cu venituri peste medie, dar şi care au o familie şi o carieră): diagnosticarea cancerului, inclusiv în fazele incipiente, reconstrucția mamară după mastectomie în urma cancerului, invaliditatea și decesul din orice cauză. Durata contractului este fixă, de 10 ani, iar suma asigurată se stabilește de către client și poate varia între 30.000 și 400.000 de lei. Dacă până la sfârșitul contractului nu se produce niciunul dintre evenimentele asigurate, ING rambursează clientului 30% din valoarea primelor plătite pentru protecție.

În plus, pe parcursul contractului, persoana contractantă are posibilitatea de a întrerupe plata primelor de asigurare pentru o perioadă cumulată de șase luni (fracționat pe mai multe intervale sau integral), continuând să fie în această perioadă acoperită pentru toate riscurile asigurate și, astfel, protejată financiar.

Există de asemenea şi o componentă de investiţie, facultativă, iar prima pentru această extraopţiune poate fi plătită oricând pe durata contractului.

“Atât în sediul central cât și în forța de vânzare, echipa ING Asigurări de Viață e formată în proporție de 75% din femei, astfel că întreaga cultură organizațională susține dorința noastră de a oferi un produs special acestui segment. Pornind de aici, pe baza studiilor pe care le-am realizat, am constatat că există un segment important de femei care, deși manifestă o nevoie reală de protecție financiară, nu dispune în piață de nicio asigurare de viață adaptată nevoilor specifice. Este un public pe care îl estimăm la aproape 130.000 de persoane, și care crește, format din acele femei puternice, ambițioase, cu familie și carieră, care îi susțin financiar pe cei dragi, nu se rezumă să viseze, ci fac lucrurile prin propria voință și reușesc într-o lume <a bărbaților> fără a-și pierde însă feminitatea. Astfel am ajuns să creăm UNA de la ING”

Între 5 august şi 16 august, compania a vândut 400 de astfel de poliţe de asigurare, dar în decursul unui an calendaristic speră să ajungă la 5000 de poliţe, potrivit lui Marius Popescu, CEO ING Asigurări de Viaţă.

După 16 ani de activitate în România, ING Asigurări de Viaţă deţine 32% cota de piaţă şi 274,2  milioane de prime brute subscriese până la jumătatea anului 2013.  

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii