
Wang Jianlin cu o avere estimată la 34,2 miliarde de dolari, ocupă locul 1 în rândul celor mai bogați oameni din China și locul 29 în rândul celor mai bogați oameni din lume, potrivit topului Forbes.
Wang Jianlin deține un centru comercial imobiliar de anvergură care controlează 200 de departamente dintre care magazine, mall-uri și hoteluri de cinci stele, dar și lanțul de cinematografe AMC Theatres, pe care le-a listat în decembrie 2013 la bursa din New York.
A doua poziție din topul miliardarilor chinezi este ocupată de Jack Ma, fondatorul Alibaba, cea mai mare companie de comerț electronic din China, cu o avere estimată la 22,7 miliarde de dolari, urmat de Li Hejun, președintele Hanergy Holding Group, companie care produce panouri solare, cu o avere de aproximativ 21,1 miliarde de dolari.
Pe a patra poziție este Ma Huateng, directorul general al Internet Tencent Holdings, cu o avere de 16, 1 miliarde de dolari.
Directorul general al celui mai mare motor de căutare din China, Baidu, Robin Li, se află pe locul al cinci-lea cu o avere estimată la 15,3 miliarde de dolari, iar pe al șaselea loc este Lei Jun cu 13,2 miliarde de dolari. Lei Jun, supranumit „Steve Jobs de China, este fondatorul producătorului de telefoane mobile Xiaomi.
Președintele Wahaha, cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din China, Zong Qinghou, cu o avere de 10,3 miliarde de dolari ocupă al șaptelea loc în topul Forbes. He Xiangjian, fondatorul Midea, companie producătoare de electrocasnice, cu 9,9 miliarde de dolari împarte locul opt cu Wang Wenyin, președintele Amer Group International, care are aceeași avere.
Cu 8,9 miliarde de dolari, Wei Jianjun și familia sa, președintele Great Wall Motor , se află pe locul al nouă-lea, iar pe ultimul loc Liu Qiangdong, președintele JD.com, are o avere de circa 7,4 miliarde de dolari.