FacebookTwitterLinkedIn

Da, aveam la un moment dat dimineți, nu departe de felul în care arăta și cea de astăzi, cețoase, capricioase, mohorâte, când gândul că trebuie să ies din casă – nu înainte de a-mi compune o ținută potrivită pentru activitățile zilei, care puteau varia de la a susține un seminar unor programatori relaxați, avocați riguroși sau unui public eterogen, a analiza o garderobă, a explora în ateliere și showroomuri sau toate împreună – devenea de-a dreptul copleșitor.

În cele ce urmează, îți prezint câteva dintre alegerile mele inspirate pentru astfel de zile. Toate au un numitor comun: presupun minimum de efort, iar efectul este un maximum de șic.

ROCHIA. Cu linii drepte sau volane, boemă sau riguroasă, monocromă sau cu un imprimeu psihedelic, rochia ne scutește de efortul de a sta în fața dulapului de haine și a pune unele lângă altele fuste și topuri în culori,  texturi sau lungimi diferite, care ne dau bătăi de cap și în asocierea cărora putem greși cu ușurință. Rochia este o alegere sigură și sugerează intenționalitate, în funcție de model, comparativ cu o ținută cu aspect incert formată din fustă ori pantaloni și top.

Ați observat cum în producțiile cinematografice, toate personajele feminine care trebuie să transmită un mesaj conturat, bine definit, poartă, de cele mai multe ori, rochie? Rolul Ginei Tores în Suits este unul de autoritate și competență, astfel că ținuta reprezentativă este mai mereu rochia: croială severă, linii drepte, culori închise.

Tot rochia este alegerea predilectă și în cazul personajelor romantice, delicate, feminine, doar că de această dată materialele vor fi fluide, vaporoase, culorile pastelate, imprimeurile inspirate din natură. În plus, comparativ cu două piese diferite care separă vizual corpul  și îi adaugă astfel volum, fapt care ne displace atât de mult , rochia are o linie continuă, verticală și crează iluzia vizuală de siluetă (mai) înaltă și suplă.

BLAZERUL sau cea mai prietenoasă, neinvazivă și nepretențioasă piesă vestimentară. De ce atâtea  elogii? Pe lângă promovarea instantanee pe scara formalității, pe care o oferă acest articol cu linii drepte, contururi precise și umeri accentuați, blazerul face și o trecere ușoară și logică de la relaxarea restului ținutei. De asemenea, blazerul nu impune, în alegerea sa,  reguli atât de precise ca un sacou: mânecile pot fi purtate rulate, răsfrânte sau așa cum sunt, talia poate fi marcată sau dreaptă și așa mai departe. Poate sta cuminte pe spătarul scaunului în timp ce lucrezi din greu și vrei să simți doar atingerea ușoară a tricoului sau a cămășii din bumbac, dar intervine la momentul oportun când e nevoie de un mesaj mare și clar de „Eu țin situația sub control aici!“ către un client sau partener.

PANTOFII CU TOC. Contribuie atât estetic, cât și funcțional la un aspect îngrijit.  O femeie nu doar arată mai seducător într-o pereche de escarpeni cu toc subțire și înalt, dar capătă și o postură verticală, impozantă. Ce metodă mai bună de a stârni priviri admirative decât un spate drept, umeri drepți și fruntea… senină, cum ar spune o postură de yoga?  În plus, nu avem nevoie de fuste creion, rochii elaborate sau bluze cu jabou pentru a aduce în scenă pantofii cu toc. Pot rafina cu ușurință banalii jeansi, pantalonii de orice fel, tricourile și cămășile.

BIJUTERIILE VERITABILE. Ați avut vreodată curiozitatea de a aduna prețurile tuturor colierelor din sticlă, brățărilor împletite, cerceilor, inelelor și broșelor pe care le-ați cumpărat de-a lungul timpului? Estimez că în majoritatea cazurilor se ajunge la o valoare apropiată de cea a unor cercei cu diamante (mici, e drept, dar tot sunt cele mai râvnite pietre prețioase). Bijuteriile veritabile spun despre noi că nu acceptăm decât ceea ce este mai bun, că apreciem calitatea în defavoarea cantității și fac diferența între o ținută aglomerată, dar previzibilă (aștept de mai bine de un an finalul erei colierelor „statement“!) și una de un șic subtil.

LENJERIA INTIMĂ reprezintă fundația oricărei ținute și totuși, în alegerile cotidiene, i se acordă atât de puțină importanță. Modelul, mărimea și materialele din care este realizată aceasta au o influență majoră asupra aspectului final al unei ținute: modul în care hainele se așază, ceea ce se vede pe sub ele și chiar asupra propriei noastre posturi. Cel mai important lucru de știut atunci când alegem un sutien este faptul că susținerea o face banda din jurul bustului și nu bretelele. De asemenea, cupa sutienului poate face diferența între un aspect natural, tonifiat și o susținere corectă, respectiv sâni comprimați, care se revarsă și forțează topurile și rochiile să se așeze într-un mod ciudat.

Dacă tocmai v-am oferit 15 minute de somn matinal în plus, dacă observați efectul acestor alegeri asupra celor din jur sau v-am prezentat o perspectivă diferită asupra modului în care faceți cumpărături, aștept să-mi spuneți!