FacebookTwitterLinkedIn

Sancţiunea, ce echivalează cu circa 4% din veniturile companiei în 2019, este cea mai mare amendă pentru anticoncurenţă impusă de China, în cadrul controlului intens derulat de această ţară în ultimele luni la marile companii tehnologice, notează Agerpres.

Într-un comunicat, Administraţia de Stat pentru Reglementarea Pieţei (SAMR) semnalează că în urma unei investigaţii derulate în decembrie 2020 s-a constatat că Alibaba „abuzează de poziţia sa dominantă pe piaţă” încă din 2015.

Alibaba, alături de Tencent, este unul dintre giganţii tehnologici chinezi aflaţi în atenţia autorităţilor chineze, ceea ce este relaţionat şi cu criticile lansate în octombrie 2020 de fondatorul său, magnatul Jack Ma, împotriva sistemului financiar al ţării.