FacebookTwitterLinkedIn

1. Geanina, povestește-ne despre începuturile business-ului tău. De unde a venit… ideea Chilli?

Totul a început în facultate, când eram și angajată, iar din dorința de a avea mai mult timp pentru studii, am căutat soluții. Doar că lucrurile au evoluat altfel decât mi-am imaginat inițial. Am înțeles repede că „timpul liber” când ești propriul angajator e doar o poveste și că, în realitate, este vorba despre foarte, foarte multă muncă. Îmi amintesc cu drag de vorbele mamei „Știu exact când ți-a crescut firma: când ai încetat să mă mai suni la fiecare comandă”.

În ceea ce privește numele, aveam foarte multe idei pe care le doream exprimate, doream să fim altfel, să fim memorabili. Trebuia să fim ușor de remarcat într-o piață deja dezvoltată, să fim ingredientul care face domeniul promotionalelor mai… spicy. Și, până la urmă, lucrurile s-au legat: Chilli Ideas.

 2. Vorbește-ne despre ceea ce înseamnă astăzi business-ul Chilli Ideas.

Suntem o echipă formată din 17 oameni motivați de performanță, iar anul acesta este unul mai special pentru noi, deoarece aniversăm 10 ani de idei chilli în care am acumulat o experiență de peste 10,000.000 produse personalizate. Avem capacitatea de a susține proiecte de mare amploare și de a oferi clienților noștri servicii la standarde internaționale. Pentru anul 2017 ne-am propus să continuăm creșterea pe piață din România, iar pentru următorii ani am identificat piețe din Europa de Est pe care dorim să ne extindem.

Pentru noi a fost foarte important să oferim servicii certificate la nivel internațional, pentru că este o validare a faptului că performam și suntem la zi cu noile sisteme și tehnologii. Astfel că suntem certificați ISO 9001, ISO 14001, ISO 27001, OHSAS 18001, SRM 8000, verificați financiar de către Coface (Coface Excellent SME), validați de către CCIR, membri PSI (Promoțional Product Service Institute) și ASI (Advertising Specialty Institute), cât și evaluați CSR de către ECOVADIS. Mai mult, începând din această lună suntem membri exclusivi în România ai Asociației Internaționale IPPAG, care are o vechime de peste 50 ani în industrie, având în acest fel acces la know-how-ul tuturor partenerilor externi și beneficiind de o platformă de furnizori auditați și certificați.

3. Care este acel ingredient fără de care nu ai fi reușit?

Sunt mai multe fără de care cred că nu aș fi reușit: oamenii, provocările zilnice și riscurile pe care mi le-am asumat de-a lungul timpului.

4. Se spune că oamenii sfințesc locul, împărtășești această convingere?

Întotdeauna vorbesc despre Chilli Ideas la plural, despre echipa mea, cei fără de care nu aș putea să duc acest business mai departe. Cred foarte mult în oameni și consider că ei sunt resursa cea mai importantă într-o companie. Cred că fiecare dintre noi trebuie să privim locul de muncă pe care îl avem că pe propriul mic business, ce face parte dintr-un business mai mare.

Am norocul să am o echipă de oameni care înțeleg foarte bine acest lucru. Văd asta din implicarea și din responsabilitatea de care ei dau dovadă în luarea deciziilor și în tot ceea ce fac. Avem fluxuri interne și sisteme informatizate foarte bine puse la punct, fiind permanent preocupați în a le adapta în timp real la cerințele pieței. Cred, însă, că cel mai important este faptul că suntem o echipă unită și motivată.

5. Care sunt tendințele în 2017 în domeniul promoționalelor?

Noi considerăm că fiecare client este unic și, dincolo de tendințe, acesta are nevoie să primească de la noi produsele promoționale care să îl reprezinte 100%; chiar dacă este vorba despre produse clasice. Simplul fapt că imprimi o siglă pe un produs (fie el în trend sau nu) nu poate garanta că acesta va transmite mesajul clientului.

Alegerea produselor în sine reprezintă o etapă foarte importantă pentru că ele trebuie să se potrivească domeniului în care activează clientul, ideilor pe care vrea să le transmită și, nu în ultimul rând, bugetului disponibil.

Dar, ca să răspund punctual, în trend sunt produsele care fac diferența prin textură: produse cu suprafața soft touch, plută, canvas, etc. În multe țări din Occident sunt în vogă sticlele sport “BPA free” din materiale speciale precum tritan și care își fac loc din ce în ce mai mult și pe piață noastră. În România, și nu numai, în topul preferințelor clienților rămân gadgeturile, precum: power bank-urile, cablurile speciale de încărcare, bluetooth speaker-ele, atât clasice, cât și în forme speciale, calitatea lor fiind ușor comparabilă cu cele de pe piață de retail, dar la un preț mult mai accesibil.

6. Care este proiectul tău de suflet?

Cu siguranță proiectul Chilli Ideas (n.r.: Geanina râde). Nu pot nominaliza un proiect anume, toate proiectele în care mă implic îmi sunt dragi. Recunosc, însă, că lucrez cu mai mult drag la acelea care ne permit să dăm frâu liber creativității și acolo unde lucrurile nu se fac pe ultima sută de metri. Lucrurile ies cel mai bine atunci când clienții vin la noi din timp și sunt deschiși către idei noi.

7. De ce aleg companiile investiția în materiale promoționale? 
BTL-ul este o ramură a publicității care aduce brand-ul cât mai aproape de potențialul consumator, iar bugetele alocate acesteia în ultimii ani sunt în continuă creștere. Să luăm că exemplu personalizarea unui pix. Este un obiect cu care potențialul client al brand-ului scrie 1 km de idei, ce are de făcut într-o zi sau doar își completează lista de cumpărături, îl folosește la locul de muncă sau în timpul liber. Câștigul brand-ului este că, în tot acest timp, este alături de potențialul lui client datorită pixului personalizat. Promoționalele sunt cea mai rentabilă metodă de a ajunge la publicul țintă într-un mod palpabil, memorabil și de durată!

Sunt foarte multe studii realizate la nivel internațional care arată că astfel de cadouri pot influența percepțiile și alegerile de cumpărare ale consumatorilor, iar implicarea acestor acțiuni de promovare în planul de marketing al companiei a căpătat o și mai mare amploare în fiecare an, iar bugetele alocate diferitelor forme de sampling sunt în continuă creștere.

Dar desigur că rezultatele depind puternic atât de designul și calitatea produselor oferite cadou, cât și de branding-ul realizat. Acest lucru este ales în funcție de obiectivele fiecărei campanii de promovare, de publicul țintă și de strategia de comunicare a brand-ului. În cadrul echipei Chilli Ideas oferim clienților noștri consultanță în acest sens, iar acest lucru consider că ne diferențiază și ne ajută să dezvoltăm parteneriate de lungă durată cu clienții noștri.

8. Ce ai vrea să se schimbe pe piața din România? Unde vezi industria asta peste încă 10 ani?

Așa cum am spus, eu lucrez cu oameni. Chiar dacă am o afacere de tip B2B, tot oameni sunt și în spatele companiilor. Oameni de achiziții, de marketing, de comunicare. Mi-aș dori că piața să devină mult mai matură, să se bazeze pe principii sănătoase de business, iar această industrie să nu devină doar un mare magazin online. Dacă se va pierde interacțiunea umană, nu va mai există emoție! Dacă nu va mai există emoție, nu va mai există bucurie!