
Potrivit comunicatului transmis de CFR, valoarea totală estimată a contractelor este de 4,58 mld. de lei, fără TVA, din care 2,16 mld. de lei sunt alocați lotului 3, Poieni-Aleșd, iar 2,42 mld. de lei sunt alocați lotului 4, secțiunea Aleșd-Frontieră. Finanțarea este asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, prin Planul Național de Redresareși Reziliență (PNRR), componenta 4 – Transport sustenabil – Reforma 1.5 – Dezvoltarea infrastructurii feroviare și managementul traficului ferovia
Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe cele două loturi se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.
Durata de implementare este de 102 luni pentru fiecare contract, astfel: 6 luni pentru proiectare, 36 luni pentru execuția lucrărilor, iar perioada de garanție a obiectivului este de minimum 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 21.02.2022, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00.
Anunţul de participare la procedurile licitaţiilor deschise şi documentaţiiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice(SEAP).