Cautare




, Contributor

Tech |
|

#CES2017 – Kingston a lansat stick-ul ce ține minte 2TB

În perioada 5-8 ianuarie, viitorul tehnologiei se vede la Consumer Electronics Show (CES 2017), cel mai mare eveniment de profil din lume, ce are loc anual în Las Vegas, Nevada.
 aboneaza-te
DTultimateGT kingston

Kingston Digital, divizia de memorii flash a companiei Kingston Technology, a venit la CES 2017 cu cea mai recentă inovație, un memory stick de 2TB ce poate ține minte informațiile importante pentru tine.

Produsul, botezat de companie USB DataTraveler, este în acest moment stick-ul cu cea mai mare capacitate de stocare din lume, iar tocmai pentru că este un produs cu dimensiunile 72mm x 26.94mm x 21mm, deci poate fi transportat cu ușurință în buzunar, detronează hardurile externe de memorie. Tot la capitolul design, DataTraveler Ultimate GT este un produs rezistent, fiind protejat de o carcasă metalică fabricată dintr-un aliaj de zinc, pentru a rezista la șocuri.

„Cu DataTraveler Ultimate GT, le punem utilizatorilor la dispoziție o nouă modalitate de stocare a datelor într-un dispozitiv foarte ușor de gestionat. Noul dispozitiv reprezintă o continuare în materie de performanță a produselor Kingston, după lansarea stick-ului USB de 1TB din 2013. Prin dublarea capacității, utilizatorii pot stoca și transporta mult mai ușor cantități și mai mari de date”, a declarat Jean Wong, Flash business manager.

Produsul este compatibil cu Windows 7, Windows 8, Windows 8.1, Windows 10, Mac OS 10.9, Linux  2.6 și Chrome OS.

Probabil că rezultatul inovației celor de la Kingston se va observa și în prețul produsului, însă, deocamdată, nu există informații în acest sens, ci doar promisiunea că din luna februarie va fi disponibil pe piață.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii