Cautare




, Contributor

Forbes.com

Imobiliare |
|

Centrele comerciale, catalizatori ai activităţilor sociale şi umanitare

Atrium actual
Centrele comerciale trebuie să îşi asume responsabil rolul de catalizator al activităţilor sociale şi umanitare din comunităţile locale. Aproape 3.000 de jucării colectate în centrele comerciale ARGO şi donate de Moş Crăciun pentru copiii defavorizaţi.

“Centrele comerciale ocupă locuri importante în vieţile comunităţilor locale pe care le servesc, rolul lor depăşind demult funcţiunile pure de cumpărături şi aprovizionare. În prezent, acestea s-au transformat în “life centers” şi satisfac nevoile sociale ale oamenilor, prin zone de food court, cinema, facilităţi de petrecere a timpului liber, evenimente care să promoveze comunitatea locală respectivă etc., astfel încât trebuie să îşi asume responsabil rolul de catalizator al activităţilor sociale şi umanitare din comunităţile locale respective”, a arătat Graham Kilbane, COO Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din România.

Astfel, ARGO dezvoltă o tradiţie de susţinere a comunităţilor locale în special prin ajutorarea copiilor defavorizaţi: anul trecut, campaniile de Crăciun din centrele comerciale deţinute de companie au fost realizate în parteneriat cu diferite organizaţii non-guvernamentale (precum Salvaţi Copiii) şi au condus la colectarea şi donarea a cca 3.000 de jucării. În acest an, centrele comerciale ARGO din Sibiu, Suceava, Iaşi şi Oradea se aşteaptă ca, împreună cu locuitorii din oraşele respective, să strângă şi mai multe jucării care să fie donate copiiilor defavorizaţi, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Pentru a stimula donaţiile, în centrele comerciale au fost ridicaţi “brazi” din jucării care vor fi donate la rândul lor.

“Cred că în România programele de implicare în comunitate mai au încă mulţi paşi de făcut până la a deveni o parte activă din viaţa zilnică. Voluntariatul poate folosi timpul şi energia în multe feluri pentru a transforma comunitatea într-un loc mai bun; fiecare trebuie să simtă însă că există o bucurie aparte în a dona sau a face ceva pentru ceilalţi, iar această periodă a anului este foarte potrivită în acest sens”, a mai precizat Graham Kilbane.

Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO) este unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din Europa Centrală şi de Sud- Est, deţinând proiecte ce totalizează peste 340.000 mp GLA. În România, Argo Real Estate Opportunities Fund deţine patru parcuri de retail: Shopping City Sibiu, Shopping CitySuceava,  Era Shopping Park Oradea şi, respectiv, Era Shopping Park Iaşi , cumulând o suprafaţă totală închiriabilă de 271.000 mp.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii