Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Cellulem Block deschide prima franciză în România

Rețeaua de centre de înfrumusețare Cellulem Block, deținută de fondul de investiții GED, a deschis, de curând,  prima sa clinică în franciză din România.
IMAG0571

Din 2010 până în prezent, Cellulem Block a creat o rețea de trei unități, două în București și una în Constanța, toate investiții directe ale GED SUR Spania. Cel de-al patrulea centru de înfrumusețare și slăbit se deschide în Bulevardul Unirii, nr. 33, fiind prima franciză Cellulem Block în România și având o suprafață de 127 mp, cea mai mare din rețea. Serviciile disponibile vor fi similare celor din centrele deja existente, compania promovând un concept avansat de remodelare corporală şi înfrumuseţare, care integrează o gamă vastă de terapii, de la cele pentru slăbit la cele cosmetice.

Conceptul se adresează atât femeilor cât şi bărbaţilor, persoane active, preocupate de imaginea și condiția lor fizică. „În ultimii ani am constatat o preocupare tot mai mare, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, față de aspectul fizic, dar și față de propria sănătate. În acelaşi timp, ştiind calitatea serviciilor oferite în centrele Cellulem Block ,eu însămi fiind clientă, am decis să preiau franciza”, declară Elena Ceas, proprietara noului centru Cellulem Block.

Compania apărut în 1993, în Spania, iar în prezent, numără peste 300 de centre proprii și în franciză în șapte țări: Spania, Portugalia, Franța, Italia, Andorra, Maroc și România. Dezvoltarea business-ului, atât în plan local, cât și la nivel internațional, prevede inaugurări în franciză, ale căror taxe pornesc de la 21.000 de euro. „Am adus în România Cellulem Block cu dorința de a-l extinde în franciză. Am preferat să facem investiții directe, să consolidăm brandul și așteptăm momentul oportun pentru o astfel de dezvoltare. În primii ani am înțeles profilul clientului român și am adaptat modelul de business Cellulem Block la piața din România, am demonstrat profitabilitatea unei astfel de investiții ca să deschidem francize sigure și să fim un partener de încredere pentru posibilii nostri francizați”, spune Ioana Lazăr, deputy managing director, partner GED Capital.” În 2015, centrele Cellulem Block au înregistrat o creștere de 23%, față de 2014, proporţia clienților femei – bărbaţi fiind 70% – 30%.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii