
Specialiștii motorului independent și gratuit de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro ne recomandă să nu lăsăm să treacă anul fără să vizităm măcar unul dintre cele mai frumoase 11 târguri europene pregătite pentru această perioadă. Care sunt acestea, descoperim împreună mai departe.
1. Grădinile Tivoli din Copenhaga, Danemarca
Al doilea cel mai vechi parc de distracție din lume se îmbracă în sute de brazi împodobiți și luminițe colorate în fiecare an, de Crăciun. Una dintre cele mai mari atracții este lacul, transformat în patinoar. Bucatelele pregătite, un pahar de glögg (vin fiert condimentat), niște găluște cu mere calde, obiectele de artă sau alte decorațiuni, vă transpun pe loc în atmosfera de sărbătoare.
2. Piața Centrală din Stockholm, Suedia
În ciuda vârstei sale respectabile de mai bine de un secol, târgul de Crăciun din centrul vechi al orașului Stockholm este o încântare pentru privirile trecătorilor. Piața Centrală (Stortorget) vă invită să descoperi obiectele artizanale locale sau să gustați din bunătățile tradiționale: pepparkakor, saffransbullar și glögg, adică prăjiturele cu piper, turtă dulce cu șofran și puțin vin viert care să le topească în gură.

3. Grand Place și Piața Sainte-Catherine din Bruxelles, Belgia
Târgul din Bruxelles adăpostește circa 240 de căsuțe de lemn, cu tot felul de cadouri și decorațiuni de sezon. Și, deși negustori din toate țările vin să-și expună produsele, adevărata atracție rămâne mâncarea tradițională belgiană: gofre, gogoși, midii. Indiferent ce ați alege, nu puteți ocoli tipica bere belgiană.
4. Striezelmarkt în Dresda, Germania
Târgul de Crăciun din Dresda are loc de peste 600 de ani și se mândrește cu a fi cel mai vechi din întreaga Germanie. Aici se adună meșteșugari din toată regiunea la peste 250 de standuri. Cireașa de pe tort, în a doua duminică din decembrie, este Festivalul Prăjiturii Stollen (prăjitura cu fructe) care obișnuiește să cântărească trei tone. Trei tone, vă închipuiți așa ceva?
5. Piața Centrală din Nuremberg, Germania
În Nuremberg (unul dintre cele mai frumoase orași în care am fost), tradiția Târgului de Crăciuna început undeva în secolul XVI iar, în prezent, adună în jur de două milioane de suflete din toată lumea, în fiecare an. Ridicat în Hauptmarkt (piața centrală a Centrului Vechi din Nuremberg), târgul oferă diverse delicii culinare tipice Crăciunului: turtă dulce, cârnăciorii rostbratwurst și Glühwein (vin fiert).
6. Piața Mare din Sibiu, România
Imaginea unui Crăciun blând în care a nins ușor în ultimele zile iar tu ești în mijlocul târgului unui oraș cuibărit la poalele munților se poate transforma, cât ai clipi, în realitate. Sibiul se află în inima țării, aproape de tine. Cât despre apetitul pentru bunătățile de Crăciun, îl poți sătura cu turtă dulce, kurtoș (Kürtőskalács) sau cozonac.
7. Piața Roșie din Moscova, Rusia
Cunoscută pentru paradele militare din timpul anului, Piața Roșie din Moscova este învăluită în perioada Crăciunul într-o atmosferă de intimitate. Mai mult, târgul este deschis până târziu în ianuarie, așa că ai timp berechet să ajungi până aici.
8. Piața Catedralei și a Palatului Rezidențial din Salzburg, Austria
În momentul în care ajungi în Christkindlmarketai sentimentul că iei parte la ceva deosebit de important. Și asta pentru că piața este străjuită de o biserică impunătoare, pe fundal se vede un castel medieval situat în vârf de deal iar o fântână cu două etaje este îmbrăcată într-un con de sticlă avangardist.
9. Piața Orașului Vechi din Praga, Cehia
Există numeroase târguri de Crăciun în Praga și în împrejurimile ei, însă nu-l ratați pe cel din Centrul Vechi. În jurul unui imens brad de Crăciun se adună căbănuțe colorate, care vă ademenește cu bijuterii lucrate manual, lumânări și jucării din lemn (inclusiv clasica păpușă cehă). Aici puteți să vă astâmperi setea cu medovina, un vin făcut din miere de albine.
10. Piața Albert din Manchester, Anglia
Târgurile de Crăciun nu sunt un fenomen doar în inima Europei, ele se întind până la țărmurile britanice iar aici, mai cu seamă în Manchester, oamenii intră într-un soi de frenezie, prelungită pe toată durata sărbătorilor. Târgurile de Crăciun din Manchester, mai ales cel aflat în Piața Albert, pun la dispoziție numeroase standuri (în jur de 300 în total), cu tot soiul de bunătăți și obiecte handmade din întreaga Europă.
11. Centrul istoric al orașului din Riga, Letonia
Târgul de Crăciun din capitala Letoniei este o pagină ruptă din poveștile pentru copii. Situat în Piața Catedralei, chiar în inima centrului istoric din Riga, târgul atrage prin numeroase obiecte lucrate atent: sfeșnicele fabricate din lemn leton, decorațiunile din chihlimbar.
Mai multe informații utile și recomandări de călătorie găsiți la secțiunea Inspirație pe momondo.ro.