Pe parcursul celor două zile speakerii vor aborda şi dezbate următoarele subiecte:
· Activarea de brand – considerente strategice : imagine sau vanzari?
· Modalităţi de targetare în activările de brand
· Tipuri de studii de piaţă folosite pre şi post campanii de activare
· Campanii de activare de succes
· Mijloace de măsurare a rezultatelor unei campanii de activare, în diferite canale
Conferinţa este structurată în 4 paneluri, urmărind drumul de la nevoia de marketing până la campania finală văzută de consumatori. Astfel, în prima zi vom avea un panel de Brand Building, în care vom înţelege cum se construiesc platformele şi activările de brand în cadrul companiilor, şi un panel de Trade Development, în cadrul căruia vom afla care sunt cele mai noi tehnologii de plasare la raft şi cum trebuie să continuăm experienţa brand-ului în magazin.
În cea de-a doua zi vom muta discuţia în zona agenţiilor. Primul panel, Strategic Insights, va prezenta modalităţi noi de research şi rezultate ale unor rapoarte de cercetare folositoare departamentelor de planning din agenţii. Se vor prezenta câteva din rezultatele raportului “De la raft în farfurie. În bucătăria românilor”, realizat de Nielsen sub umbrela SMARK Research, ce investighează felul în care s-au schimbat sau transformat obiceiurile culinare ale românilor.
În a doua parte a zilei, panelul de Creative Media va lua în discuţie felul în care e percepută de către consumatori creativitatea unei platforme de brand şi cum pot oamenii de marcomm să profite creativ de noile tehnologii apărute în domeniu.
Înscrierile se pot face pe un singur panel sau pe mai multe. Până pe 18 noiembrie inclusive biletele sunt disponibile la un preţ special, cu 20% mai mic. Mai multe detalii despre program şi înscriere sunt disponibile pe site-ul evenimentului.
Brand Activation Strategy 2013 este o conferinţă ce face parte din seria de evenimente SMARK KnowHow. Evenimentul este activat de VERLA. Transportator oficial este Air France, iar creative food partner este frufru. Evenimentul este susţinut de 360 Revolution, Trade Media, Casa de Traduceri şi Agrafa.