SCENARIILE CU FINAL NEAȘTEPTAT
Și apropo de filme, de câte ori aţi auzit replica „Îmi pare rău, dar te-ai schimbat! Simt că nu mai ești persoana pe care am cunoscut-o acum zece ani…..“?! Mi se pare cea mai bună replică proastă pe care am reţinut-o vreodată dintr-un film. Șoc și groază, stimaţi telespectatori! Oameni pe care i-ai crezut de bună-credinţă și de care ţi-ai legat toate conturile emoţionale și financiare se dovedesc, după doar câţiva ani, niște impostori capabili de… schimbare.
Și uite așa se face că auzim de multe povești al căror happy-end prescris de o mistuitoare pasiune iniţială își schimbă brusc încadrarea din romance în dramă, pentru că mama obosită de la 40 plus nu mai aduce cu domnișoara de la 20 și ce dacă nu am dormit azi-noapte. Sau pentru că el s-a împrietenit între timp cu alte obiceiuri și eventual cu replici de genul „Iubito, ce mâncăm și noi în seara asta?“ versus „Iubito, cum ne distrăm și noi în seara asta?“.
Celebra replică cu dilema schimbării apare în atât de multe scenarii încât a devenit un clișeu cinematografic, dar asta nu o împiedică să smulgă suspine unei audienţe consternate de perspectiva unui partener diferit de cel pe care l-au ales și pentru care au semnat în faţa legii. Iar eu mă întreb de fiecare dată cum ar fi să pot întoarce camera către orice personaj de film sau de viaţă care l-a găsit pe celălalt „vinovat“ de schimbare: „Hey, dar tu? Tu cât de mult mai semeni cu cel de la început?“
SCENARIILE CU FINAL DESCHIS
Ne temem de schimbarea celuilalt pentru că nu am învăţat să o recunoaștem mai întâi în noi, iar frica de a (ne) pierde ne locuiește mai mult decât dorinţa de a (ne) (re)descoperi. Pentru că am primit prea puţine exemple despre minunata evoluţie în doi, care începe inevitabil prin schimbare, dar care ne poate urca spre mai bine și spre mult mai mult și spre mai împreună.
La un nivel mai profund, ne temem de schimbare pentru că ne temem de moarte. Și intrăm în relaţii cărând în spate un univers apăsător de scenarii imposibile și așteptări nerealiste, coapte la foc lent de multe generaţii încoace și pudrate excesiv cu mituri despre povești perfecte, în care oameni perfecţi au trăit neschimbaţi până la adânci bătrâneţi.
P.S. Orice asemănare cu persoane din viaţa reală este pură coincidenţă!
Citește și Totul este simplu, dacă este din inimă
În viaţa reală, aceea care bate filmul, ne schimbăm pe rupte, acum poate mai repede ca oricând, dar încă nu ne-am format exerciţiul de a ne asuma pe noii… noi. Ne schimbăm tunsoarea și ne schimbăm mașinile, ne schimbăm jobul și ne schimbăm prietenii. Ne schimbăm răspunsurile și ne schimbăm întrebările. Iar dacă suntem cu adevărat norocoși, ne schimbăm din când în când și locul din care privim lumea.
REVOLUŢIILE DE ANUL NOU
Anul Nou e un moment bun pentru a face planuri de schimbare, dar there is a catch. 40% din americani, de exemplu, își propun anual o serie de rezoluţii și primele cinci sunt constante: să slăbesc/să mănânc mai sănătos, să îmi îmbunătăţesc viaţa, să fiu mai atent cu banii, să renunţ la fumat și să merg mai des la sală. Mai puţin de 10% reușesc însă să se ţină de ele.
Dacă nu vreţi planuri care să vă liniștească conștiinţa, ci schimbări care să vă transforme viaţa, experţii în adicţie ne sfătuiesc să ne fixăm un singur obiectiv, cât mai tangibil și cât mai ușor de măsurat.
„Să citesc o carte în fiecare lună, cu o listă clară pentru primele luni“ versus „Să citesc mai mult în fiecare zi“. „Să petrec serile de joi jucându-mă cu copilul“ versus „Să mă joc mai mult cu cel mic“.
Și încă ceva. Înainte de a începe lista pentru 2018, să ne luăm o pauză pentru a ni-l asuma pe 2017. Cu lecţiile lui cu tot. Ce-ar fi să îndreptăm camera înspre propriul eu, ca un regizor de film documentar, și să vedem ce s-a schimbat în noi peste an?
Să îmbrăţișăm paradoxurile ultimelor 365 de zile și să vedem dacă și cum ne-au schimbat… Câtă parte a fost acţiune și câtă parte a fost comedie? Câte episoade de dramă și câte scene care ne-au dat sens? Iar apoi vom vedea mai clar ce ne dorim să schimbăm la personajul principal în noul sezon.
Se spune că nu există filme bune sau proaste, ci numai regizori nepregătiţi.
