
Aceștia nu consideră că utilizarea dispozitivelor personale de către mai multe persoane este riscantă, deși posibilitatea de a pierde datele stocate crește semnificativ odată cu numărul de utilizatori care folosesc același dispozitiv.
Aproximativ unudin trei utilizatori, din Europa, au afirmat că obișnuiesc să utilizeze același dispozitiv cu o altă persoană. 29% dintre ei împrumută dispozitivele adulților cu care locuiesc, 4% le împrumută copiilor, în timp ce 1% le împrumută colegilor sau cunoștințelor.
Aceste procente se aplică celor mai des utilizate dispozitive cu acces la internet, fiind totodată dispozitivele care pot stoca date importante, precum informații de logare și parole.
În același timp, 33% dintre respondenții care își împrumută computerele, telefoanele și tabletele, nu adoptă măsuri de securitate pentru că nu sunt conștienți de riscuri. Doar 38% dintre utilizatorii din Europa fac back-up datelor importante înainte de a împrumuta dispozitivul, 33% dintre aceștia își protejează informațiile cu parolă, iar 20% încearcă să nu stocheze informații importante.