Atunci când crești într-un mediu prieten cu cearta, ai șanse mari să devii, la rândul tău, un om care se aprinde repede. Așa mi s-a întâmplat și mie. Am crescut într-un mediu cu multe tensiuni, deși, în sinea mea, mă asiguram că „familiile fericite nu se ceartă niciodată” și îmi promiteam că voi fi cel mai calm adult de pe pământ.
Mi-au trebuit vreo zece ani să mă prind că fericirea este mult mai mult despre a avea răbdare decât despre a avea dreptate. La fel și căsnicia. La fel și maternitatea. La fel și evoluția, pe toate planurile. În acest deceniu de conștientizare și de transformare de sine m-au ajutat mai multe revelații de viață – unele frumoase, altele greu de dus, un partener imuabil de calm, un copil extrem de încăpățânat și zeci de lecturi și cursuri despre psihologie, relaționare în cuplu sau dezvoltare personală.
Într-un final, am reușit să înțeleg că diferența între familiile fericite și cele nefericite nu e dată de absența conflictelor, ci de modul în care acestea sunt gestionate. Atât în timpul discuției în sine, cât și în perioada de după („the aftermath of a fight”, cum spun americanii). Am aflat că, în lumea reală, nu există cupluri care nu se ceartă. Există doar cupluri care nu mai comunică. În relațiile vii, fie că sunt între parteneri, fie între prieteni sau între colegi, conflictele sunt inevitabile. Și e dovedit că 75% din ele nu se rezolvă niciodată. Trebuie deci să învățăm cum să trăim cu ele, dacă vrem să trăim cu ceilalți.
Și am înțeles că nu e o soluție nici să ne reprimăm furia, deși ca femei avem o tradiție milenară în a tăcea ca să fie bine. Căci orice băgăm sub preș crește și tot crește până se preface-n balaur și mâine-poimâine te face să te cerți „din nimic”.
Partea bună e că putem învăța cum să ne certăm mai constructiv și cum să ne exprimăm furia eficient. Acesta e unul dintre motivele pentru care azi, mulțumită Universului, susțin, la rândul meu, un training despre gestionarea conflictelor. Iată câteva dintre principiile cele mai simple și mai utile din el:
Deschide orice discuție pe un ton cât mai blând. În 94% din cazuri, modul în care începe o ceartă prezice modul în care se va sfârși, deci prima replică e chiar importantă. Știi cum se spune – dacă ești femeie, să mergi ca și cum o sută de bărbați ar merge imediat în spatele tău? Așa trebuie procedat și când vrei să deschizi o conversație mai tensionată, să vorbești ca și cum o sută de oameni ar fi chiar în spatele tău și te-ar asculta. Ești sigur că mai vrei să țipi?
Abține-te să replici „Tu ai început!”. Nu contează CINE a început, contează mai degrabă CUM a început. A spune „Tu ai declanșat!” este ca și cum ai spune „Ești singurul vinovat pentru tot ce se întâmplă!”. E un mod clasic prin care încercăm să ne spălăm pe mâini de orice responsabilitate. Însă e nevoie de doi pentru a pune de o ceartă. Această replică nu face altceva decât să pună gaz pe foc în timp ce focusul ar trebui să fie pe ce să se facă diferit data viitoare, nu pe cine a început. Atunci când te deranjează ceva, o primă replică mai constructivă poate fi: „Pot să-ți împărtășesc părerea mea despre situația X?”. Din start vei crea mai multă disponibilitate pentru ascultare și empatie.
Vorbește întotdeauna la persoana I și numai despre percepțiile tale. Apoi roagă-l pe celălalt să îți spună interpretarea lui. Amintește-ți că de multe ori ne uităm în aceeași direcție și vedem lucruri diferite, deci vorbește tot timpul ca și cum exprimi propria interpretare asupra realității, nu realitatea însăși. Interlocutorul tău e posibil să fi perceput diferit acele lucruri și să nu conștientizeze efectul pe care îl au asupra ta. Prin urmare, în loc de a presupune, întreabă: „Atunci când tu faci/spui X, eu am tendința să mă simt în acest fel… Este problema mea, dar vreau să te întreb de ce faci asta și dacă poți schimba ceva în această privință pe viitor”.
Chiar dacă un lucru spus sau făcut de altcineva te-a supărat sau ți-a trezit niște stări negative, nu înseamnă că acea persoană este vinovată pentru emoțiile tale. Suntem singurii responsabili pentru ce se întâmplă în interiorul nostru. În schimb, îi poți reproșa unei persoane că a încălcat un angajament explicit pe care voi îl aveați și, în acest caz, te poți considera îndreptățit să redefinești granițele și termenii relației. În rest, lucrurile nu ȚI se întâmplă, ci SE întâmplă. Ceilalți nu ÎȚI fac ceva ție, deliberat. Ei încearcă să își acopere propriile nevoi prin comportamente cu care tu poți fi sau nu de acord. Întreabă-te mereu ce nevoie încearcă el/ea să își acopere prin acest comportament. Are o nevoie de spațiu sau de ajutor? Vrea ascultare sau vrea recunoaștere? Care poate fi rolul meu în acest context?
Ascultă fără să întrerupi. Apoi repetă cu voce tare ce ai auzit, să te asiguri că ai înțeles corect. Poate cel mai simplu, dar pentru mulți atât de greu… indiferent de motivul pentru care te cerți, puține lucruri enervează mai mult decât a fi întrerupt. Ascultarea activă înseamnă să-i lași celuilalt spațiu să își adune gândurile și să își termine propoziția, dar și să respecți o tăcere necesară după aceea, în loc să intervii imediat cu o replică.
Extrem de util pentru detensionarea conversației este ca, din când în când, să faci un rezumat a ceea ce crezi că ai înțeles din expunerea celuilalt: Aud de la tine că te deranjează atunci când se întâmplă asta și ți-ai dori ca altă dată să procedăm așa… Am înțeles bine? Mai e ceva important pentru tine care trebuie adăugat aici? Mereu cu accent pe cum să procedezi mai bine data viitoare, și nu pe trecut. Face toată diferența.
Adu în discuție situații concrete, fără să generalizezi și fără să faci apel la persoane absente. Replici precum Tu, de când te știu…/Tu, niciodată…/Până și Y spune că tu, întotdeauna… sunt moduri sigure de a escalada un conflict. Alege să vorbești numai despre ceea ce ai observat/experimentat tu și numai despre situații și comportamente precise. Atunci când se repetă un lucru despre care ai discutat și vrei să confrunți pe cineva, ia în calcul o expunere mai neutră: Eu percep că e o discrepanță între ceea ce spui acum și ceea ce ai spus ieri și vreau să aflu opinia ta ca să știu cum să reacționez./Deși ai spus că vei proceda așa, ai procedat astfel… iar asta mă face pe mine să mă simt confuz. Tu ce părere ai?
Recunoaște-ți vina ori de câte ori ai ocazia. Puține lucruri dezamorsează mai mult o discuție tensionată decât asumarea responsabilității. A-ți recunoaște greșelile e o dovadă de integritate și de multe ori atrage oglindirea, adică reacția similară din partea celuilalt. Îmi pare rău și îmi asum vina pentru contribuția mea la toată situația. Ce crezi că ar trebui să fac altfel în situații de acest gen? nu e o dovadă de slăbiciune, ci de înțelepciune.
Alege-ți bătăliile. Atunci când pui lucrurile în perspectivă, pentru foarte puține lucruri se merită să îți irosești energia și timpul. Opiniile oamenilor se schimbă rar, cu greu și în timp, așa că discerne cu grijă în ce discuții vrei să îți investești energia și cu ce poți să te alegi din ele.
Conflictul nu este neapărat un lucru rău. El apare mai întâi în noi și vine să ne semnaleze ceva, poate fi nevoia de o pauză, de a ne exprima o emoție, de a ieși dintr-o situație sau de a renegocia o relație.
Dacă învățăm cum să ne exprimăm nemulțumirea și furia într-un mod util, fără a-i învinui exclusiv pe ceilalți și fără a ne teme să trasăm limite, conflictul poate fi o ocazie de progres. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-l căutăm cu lumânarea. Într-un cuplu e nevoie de 5 interacțiuni pozitive pentru a repara pagubele după o singură ceartă (5 la 1!).
O puteți urmări pe Olivia Petre și pe conturile personale @OliviaPetre și @ArtaDeAFiÎmpreună.
