Cautare




, Contributor

The Power of One |
|

Cealaltă față a lui Walter Chandoha – fotograful pisicilor

Pisicile erau celebre înainte ca Grumpy Cat, Nala sau Colonel Meow să cucerească rețelele sociale. De imaginea lor s-a ocupat fotograful american Walter Chandoha. Și felinele i-au fost recunoscătoare, ajutându-l să devină faimos, la rândul lui, drept… Fotograful pisicilor.
 aboneaza-te
089a_walter_chandoha_cats_fo_05344_1904031054_id_1248039

Walter Chandoha a fost fotograf pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial înainte ca destinul să-i scoată în cale o pisică ce avea să-i contureze viitorul profesional. Într-o seară din ianuarie 1949, Walter se îndrepta spre casă când a zărit un pisoi cenușiu, zgribulit, în zăpadă. L-a pus în buzunarul mantalei militare și l-a dus acasă, unde i l-a prezentat soției sale, Maria. Năzdrăvăniile pisicii, care alerga prin apartament de parcă ar fi fost posedată, sau se „certa” cu propria reflexie din oglindă, i-au atras numele de Loco. Walter a descoperit că putea vinde ușor ziarelor și revistelor fotografiile pe care i le făcea pisoiului și în curând avea să constate că preferă să facă acest lucru decât să urmeze o carieră în publicitate, așa cum își propusese după ce se întorsese de pe front și se înscrisese la Universitatea din New York. Așadar, a început să lucreze ca freelancer și, de la mijlocul anilor ‘50, a devenit cel mai important fotograf de pisici al epocii.
De-a lungul timpului, pisicile pozate de Walter au apărut în reviste ca National Geographic, Life sau Look, pe cărți poștale, în calendare, pe ambalajul majorității brandurilor care produc mâncare pentru animale, dar și pe hârtia de împachetat folosită în supermarketurile americane în anii ‘60.
Copil fiind, Walter a crescut înconjurat de pisicile a căror misiune era să alunge șoarecii din băcănia părinților lui. Născut în Bayonne, New Jersey, în 1920, într-o familie de imigranți ucrainieni, Walter Chandoha a început să facă poze cu aparatul Kodak al tatălui său, apoi a deprins noțiunile elementare ale operațiunilor din camera obscură la un club de fotografie. Primul său job a fost ca asistent al unui fotograf din Manhattan, pentru care primea 12 dolari pe săptămână, dar avea ocazia să învețe despre fotografie și developare.

Anul 1949 a fost foarte important pentru Walter: s-a căsătorit cu Maria, l-a găsit pe Loco și a absolvit Școala comercială din cadrul Universității din New York. Fotografiile lui sunt tot mai apreciate, iar  în micul său studio de la ferma pe care o deținea în Annandale, imortalizarea capricioaselor patrupede devine muncă de echipă: Walter era în spatele camerei și soția sa, Maria, iar mai târziu, copii lor, aveau grijă ca pisicile să se relaxeze și să realizeze postura dorită. „Uneori acest lucru se întâmpla într-o clipă, alteori dura și două zile”, își amintește una dintre fiicele lui Walter, Chiara, citată de New York Times.
Una dintre cele mai populare fotografii ale lui Walter, The Mob, a fost însă făcută în afara studioului și arată cinci pisici care merg foarte hotărâte, căutând parcă scandalul: „Eram la fermă, în Annandale, era ora cinei și am văzut pisicile acelea dând târcoale. Când le-am strigat, au venit toate alergând, apoi au încetinit…. Atunci m-am întins pe burtă și le-am pozat”, declara fotograful  pentru CNN în 2016.
O altă imagine reușită de Walter, atât de populară încât a fost folosită pe cărți poștale, este aceea a fiicei lui, Paula, în vârstă de șase ani, zâmbind știrbă cu un pisoi cocoțat pe umărul ei.

După ce soția lui a decedat în 1992, Walter nu a mai făcut poze în studio: fotografia grădina sau pisicile în aer liber, la fermă. Fotograful s-a stins în ianuarie 2019, în vârstă de 98 de ani. Editura Taschen pregătea un volum retrospectiv cu fotografiile sale cu câini, și Walter a lucrat până în ultima clipă la cuvântul introductiv al cărții. Tigrata Maddie a fost ultima care l-a văzut în viață.
Probabil cele mai potrivite cuvinte de rămas bun sunt cele scrise de Carey Dunne în 2016, pe blogul ei, Hyperallergic: „A fost odată ca niciodată un Fotograf de Pisici și era cel mai mare dintre toți. Numele lui este Walter Chandoha.”

P.S. Editura Taschen a publicat recent volumul la care Walter a lucrat până în ultima clipă. Este vorba despre Dogs, o carte care adună între coperți imagini color și alb-negru, realizate pe parcursul a 50 de ani, cu căței din peste 60 de rase.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii