Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

Cea mai puternică armă

Hacksaw Ridge nu este un film despre război, ci o peliculă despre convingeri și crezuri, care definesc oamenii și care sunt, uneori, cele mai puternice arme.
HacksawRidge_D6-3630-Edit

Cât de mult ați fi dispuși să vă susțineți principiile și convingerile? De multe ori spunem că vom merge ”până-n pânzele albe” cu crezul nostru, însă aceste pânze se dovedesc a fi, în majoritatea cazurilor, foarte aproape de noi, ajungem repede la ele. Ați fi dispuși, de pildă, să înfruntați gloanțele înarmați doar cu încredere în convingerile voastre? Desmond Doss, soldat în armata americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a făcut acest lucru.

Cu ecranizarea acestei extraordinare povești reale, Mel Gibson, regizorul peliculei, bifează încă o realizare cinematografică excelentă, după mai vechile ”Braveheart”, ”Apocalypto” și ”Patimile lui Hristos”. Nu poți să nu faci legătura, când vizionezi ”Hacksaw Ridge”, atât cu ”Braveheart”, prin faptul că este vorba despre o poveste istorică reală, cât și cu ”Patimile…”, întrucât Desmond Doss are o evidentă și puternică influență hristică, prin dragostea față de oameni și prin spiritul de sacrificiu de sine de care dă dovadă atât pe câmpul de luptă, cât și atunci când este maltratat de oamenii din jurul său pentru convingerile sale.

Și chiar dacă Desmond Doss merge la luptă, în teribila bătălie pentru Okinawa ce a avut loc în 1945 în Japonia, înarmat doar cu o Biblie în care ține fotografia soției sale și cu echipamentul unui medic de front – fără armă de foc, întrucât convingerile sale religioase îi interziceau acest lucru –, acest film nu este despre religie, ci despre credința într-un anume lucru și puterea și încăpățânarea de a merge ”până în pânzele albe” pentru a susține și practica această credință.

Mai mult, Desmond Doss a demonstrat lumii întregi că ”nu trebuie să încerci să schimbi convingerile unui om, pentru că ele reprezintă ceea ce este acel om cu adevărat”, așa cum spune unul dintre participanții reali la bătălie – finalul filmului conține câteva interviuri scurte cu Desmond Doss (decedat în 2006) și cu soldații care l-au cunoscut pe câmpul de luptă, dintre care unii i-au datorat viața. Un lucru este clar: dacă Desmond Doss ar fi renunțat la armată, ca urmare a presiunilor fizice și psihice la care cei din jurul său l-au supus pentru simplul fapt că nu-l înțelegeau, mult mai mulți oameni ar fi murit la Hacksaw Ridge în primăvara lui 1945.

HacksawRidge_D52-20465Mel Gibson spune: „Desmond Doss detesta violența, care nu se potrivea deloc cu principiile sale, cu convingerile sale religioase, dar în același timp voia să-și slujească țara în cel de-al Doilea Război Mondial, ca medic. Cum se poate duce cineva în cel mai groaznic loc de pe pământ fără o armă la el? Mi s-a părut cu atât mai fascinant cu cât totul s-a întâmplat și în realitate și am considerat că puteam să transmit povestea prin intermediul limbajului meu vizual.”

Regizorul adaugă că Doss nu ar fi spus niciodată despre sine că este un obiector de conștiință. Acesta era termenul armatei. În schimb, el se considera un „cooperator conștiincios” și era ferm convins că putea să contribuie foarte bine și fără să ucidă alți oameni.

„El era un cooperator în ideea în care voia neapărat să se alăture efortului de război, dar voia să participe în calitate de om care nu intenționează să ia vieți, ci să salveze vieți,” spune Gibson. „Și totuși, nu poți să nu te întrebi: cât de nebun trebuie să fii să te arunci neînarmat într-o asemenea conflagrație precum cea de la Okinawa? Doss a sfidat orice așteptări ar fi putut avea cineva de la acea situație. Cineva mi-a spus că Medalia de Onoare a Congresului este de obicei oferită persoanelor care, la un moment dat, trebuie să ia o decizie rapidă și ajung să facă o faptă eroică. Unul dintre lucrurile care mi-au sărit în ochi cu privire la Desmond este că la Okinawa, tipul acesta a fost erou 24/7, timp de o lună. El a dus eroismul la un cu totul alt nivel, rar văzut.”

De azi pe marile ecrane din România

afis_LiniaAstăzi, povestea nespusă a lui Doss este adusă pe marile ecrane din România de către Freeman Entertainment, începând de astăzi, 4 noimebrie. Bazându-se pe un scenariu scris de laureatul premiului Pulitzer, Robert Schenkkan (Kentucky Cycle, Până la capăt), și scenaristul australian Andrew Knight (Promisiunea), pelicula regizată de laureatul premiului Oscar Mel Gibson nu este doar despre ce au îndurat acei soldați la Okinawa, ci și despre cei rămași acasă, care i-au conturat și întărit convingerile lui Desmond Doss.

Producătorul filmului, Bill Mechanic, explică: „Desmond nu a vrut niciodată să vândă drepturile asupra poveștii, el nu voia să devină popular, simțind că asta ar veni în contradicție cu ceea ce era el cu adevărat. Abia spre sfârșitul vieții sale, cei din jurul lui l-au convins că venise timpul ca povestea să fie spusă, pentru ca aceasta să trăiască mai departe.”

Doss a murit la vârsta de 87 de ani, în martie 2006. Cu câțiva ani înainte de acest eveniment, realizatorul Terry Benedict primise binecuvântarea lui Doss pentru ca povestea lui să fie transformată într-un documentar, numit The Conscientious Objector, Benedict asigurându-și astfel drepturile asupra poveștii. Simțind că venise vremea ca povestea lui Doss să fie explorată și într-un film artistic, într-o dramă cu mai multe straturi, Benedict l-a abordat pe producătorul David Permut.

Permut spune: „În cea mai mare parte a vieții sale, Desmond a fost un erou uitat de publicul larg, iar eu sunt foarte mândru că am avut posibilitatea de a imortaliza legenda sa într-un film care prezintă o perspectivă cu adevărat unică despre război și convingerile unui om care nu a vrut sub nicio formă să-și încalce principiile.”

Permut l-a abordat apoi pe Mechanic, care a fost foarte entuziasmat să facă parte din proiect.Mechanic declară: „Întotdeauna mi s-a părut că această poveste este despre un bărbat cu niște convingeri foarte puternice – care sunt apoi testate în condiții infernale, din care el iese chiar și mai puternic.”

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii