O altă propunere vizează înfiinţarea unei companii publice (după modelul agenţiei de inovare braziliene FINEP), care să coordoneze, printre altele, firmele de consultanţă şi proiectare industrială din ţară, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei. Potrivit propunerii, toate proiectele de investiţii în bunuri de capital, pentru retehnologizare şi modernizare în industrie, energie, infrastructură, agricultură să fie realizate de către firme naţionale cu consultanţi şi proiectanţi autohtoni. Totodată, această companie publică ar putea finanţa studii şi cercetări referitoare la fezabilitatea investiţiilor în anumite domenii de interes naţional strategic, dezvoltarea unor sectoare industriale emergente de înaltă tehnologie.
ArcelorMittal și-a redus pierderile în 2012, dar se stinge văzând cu ochii
Reprezentanţii Industriei constructoare de maşini, utilaje şi echipamente solicită, de asemenea, înfiinţarea în cadrul Ministerului Economiei a unei structuri care să elaboreze împreună cu agenţii economici o strategie naţională de dezvoltare a industriei pe termen mediu si lung, pe ramuri de activitate, strategie care sa includă sectoarele extractiv, energetic, metalurgic, chimie şi petrochimie, industria de maşini şi utilaje complexe, industria auto şi echipamente pentru transport, industria navală.
AmCham şi FIC vin cu propuneri pentru modernizarea Codului Fiscal
Acordarea de subvenţii fermierilor în vederea achiziţionării de utilaje şi echipamente de specialitate, dar şi finanţarea sectorului rural de către sistemul bancar, prin implicarea şi garanţia statului sunt alte sugestii făcute de reprezentanţii industriei constructoare de maşini .
În perioada 9 aprilie – 29 mai a.c., la sediul Ministerului Economiei, au avut loc consultări cu asociaţii profesionale şi patronale, companii, institute de cercetare, clustere, poli de competitivitate, parcuri industriale şi alte structuri economice interesate în vederea elaborării Documentului de Politică Industrială, unul dintre documentele care vor sta la baza Strategiei de Competitivitate a României.
La aceste consultări au fost prezente peste 250 de entităţi industriale din 24 de mari industrii, iar prin reprezentanţii asociaţiilor profesionale şi patronale şi-au exprimat punctele de vedere peste 400 de astfel de entităţi.