Simona Halep este o jucătoare de tenis fantastică. Un fenomen global, un idol pentru generațiile actuale și viitoare. Iar parcursul ei este, poate, și mai impresionant: cu o rachetă pe jumătatea înălțimii ei, Simona nu luptă cu adversarele din clasamentul WTA, ci cu ea însăși. Prima și ultima luptă pe care trebuie să le câștige sunt cu ea însăși. Pentru că singura adeversară a Simonei Halep e Simona Halep.
În timpul unui meci cu Oceane Dodin, Simona a dat cu racheta de pământ la propriu, într-un gest necontrolat, iar tribuna a început să o huiduie. Afundată în strigătele mulțimii care îi condamnau gestul nesportiv, Simona avea o privire pierdută, mâncată de furia momentului în care a clacat psihic și a reacționat fizic pe măsură.
Și noi avem momente în care dăm cu racheta de pământ, în care ne pierdem cu firea. Când clacăm în mijlocul propriului meci și simțim că vom pierde, încă un eșec după un munte de muncă și sacrificii. Calculcăm rapid șansele unei victorii, ne dăm seama că suntem fix la linia eșecului, îl vedem cum se dezvăluie insidios și brusc apare burnoutul. Acea lipsă a echilibrului și a managementului eficient al propriilor emoții. La fel ca în cazul Simonei, și gestul nostru necontrolat este huiduit de mulțimea care privește uluită de pe margine.
DE CE UNEORI E IMPORTANT SĂ RENUNȚI PENTRU A CÂȘTIGA
Este o imagine sugestivă pentru tenis, a cărei metaforă ar trebui s-o împrumutăm și noi în viața de zi cu zi, la joburile noastre: drumul dintre eșec și victorie, felul în care ne controlăm emoțiile pentru a nu ne pierde cu firea când simțim că se apropie eșecul și, mai ales, ce trebuie să facem pentru a ne mări șansele unei victorii în timp ce simțim că nu mai avem nicio șansă. Aici este perspectiva care ne interesează, metafora sportivă pe care eșecurile lui Halep le ilustrează cel mai bine și în care ar trebui să ne regăsim, căutând cauza eșecului.
Imaginile de după încheierea finalei Australian Open, câștigată de Caroline Wozniacki, ilustrează cu totul un moment diferit, poate unul existențial: meciul s-a încheiat, iar Halep nu e învingătoarea, putem ghici, de altfel, pe fața ei că a pierdut. Simona pare că a rămas suspendată într-un spațiu gol, iar același chip, pe care putem ghici eșecul, ne mai arată un trecut, dar nu și un viitor.
În spațiul gol al Simonei Halep, mai rămânem și noi uneori, ca simpli profesioniști, angajați ai unei companii sau antreprenori. Ne întoarcem când și când într-un spațiu gol, unde rămânem cu trecutul eșecurilor noastre, dar nu și cu viitorul. Poate pentru a merge mai departe și a depăși acest spațiu gol, e nevoie să ne uităm la trecutul eșecurilor noastre ca la o simplă statistică: ce nu a mers bine, ce a cauzat eșecul. Și de aici să ne construim strategia pentru următorul meci și, în definitiv, pentru viitorul pe care ni-l dorim. Sau pentru un eventual eșec sau o eventuală victorie, totul e posibil. Dar când acea emoție a eșecului dispare în favoarea echilibrului, victoria nu mai e întâmplătoare, ci devine o statistică.
Simona Halep câștigă un meci doar dacă poate câștiga lupta cu propriile emoții. Este un joc nu atât de rezistență fizică, cât mai ales de rezistență emoțională. Dacă ne uităm la cele mai importante victorii ale ei, vom observa cea mai importantă constantă: Simona a câștigat atunci când, în comparație cu adversara ei, și-a stăpânit cel mai eficient emoțiile și nu a clacat.
Laurențiu Ion lucrează în Digital Marketing de mai bine de 8 ani. A fost inclus în Forbes 30 Sub 30 în anul 2017 și, printre altele, a publicat două cărți, iar în 2014, a fondat revista de literatură și fotografie SUBCAPITOL. Timp de doi ani și jumătate, a predat Digital la Universitatea Alternativă. Crede că Digital Marketingul e ca sushi: toată lumea spune că-i place, dar mai nimeni nu știe din ce e făcut. În prezent, lucrează ca Digital Marketing Team Leader pentru IBM. Îl puteți contacta pe LinkedIn.
