Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Ce te învață organizarea unei nunți despre adevărata ta personalitate

Diana Cosmin
Fiecare nouă zi este prima din tot restul vieții tale. Ei bine, pentru nicio altă zi nu se dovedește a fi mai adevărată această zicală decât pentru ziua în care te căsătorești. Departe de mine convingerea că nunta este „cel mai frumos moment din viață“ (ar fi de-a dreptul tragic), dar în mod sigur reprezintă o zi a bilanțurilor și nu neapărat a celor mari, legate de alegerile majore pe care le-am făcut în viață, de renunțări sau de greșeli. Nu, e mai degrabă ziua la care te conduc toate lucrurile care ți-au plăcut sau nu vreodată. .

Fiecare nouă zi este prima din tot restul vieții tale. Ei bine, pentru nicio altă zi nu se dovedește a fi mai adevărată această zicală decât pentru ziua în care te căsătorești. Departe de mine convingerea că nunta este „cel mai frumos moment din viață“ (ar fi de-a dreptul tragic), dar în mod sigur reprezintă o zi a bilanțurilor și nu neapărat a celor mari, legate de alegerile majore pe care le-am făcut în viață, de renunțări sau de greșeli. Nu, e mai degrabă ziua la care te conduc toate lucrurile care ți-au plăcut sau nu vreodată. .

Spre imensa-mi satisfacție lăuntrică, am reușit performanța de a nu mă transforma în personajul de care îmi era cel mai teamă (Bridezilla) dar, chiar dacă abordarea mea legată de ceremonie și petrecere a fost una extrem de relaxată, pe parcursul celor câteva luni de organizare am învățat enorm de multe lucruri despre mine și despre toate lucrurile care mă reprezintă (și, firește, și despre ale viitorului meu soț).

Am fost mereu convinsă că ideea de stil se rezumă la mult mai mult decât la croiala care-ți vine bine, lungimea de fustă care-ți ascunde defectele, nuanța de ruj potrivită cu tenul tău și vedeta care-ți servește drept inspirație de când aveai 18 ani. Stil înseamnă tot ceea ce-ți place sau ți-a plăcut vreodată din toată inima, de la filigranul incredibil al unui palat din Alhambra la topul 5 al cărților preferate din viață și de la obiectele de decor pe care ți le cumperi până la modul în care gesticulezi și te încrunți atunci când încerci să-i explici ceva unui prieten.

Toate aceste lucruri – mii și zeci de mii de astfel de mărunțișuri – te compun pe tine ca persoană, iar în momentul în care primești de la destin „tema“ de a organiza o zi (o singură zi) din viață care să te reprezinte și în care să dai glas într-un mod original și personal tuturor elementelor care te definesc, ei bine… lucrurile devin mult mai complicate, dar în același timp revelatoare. Ca și cum, preț de șase luni, te-ai așeza zilnic pe scaunul unui psihoterapeut imaginar și ai încerca să-ți răspunzi singur la întrebarea „Ce-ți aduci aminte din copilărie?“. Ce-ți doreai? Ce visezi? Ce iubești?

Organizând o nuntă, am înțeles de ce nu rezonez sub nicio formă cu anumite flori, altminteri superbe, dar care nu îmi trezesc nicio emoție. „Orhideele nu sunt… eu“, m-am trezit explicându-i floristului meu, „Când mă uit la ele, nu mă văd“. În schimb anemonele și bujorii – din care nu-mi amintesc să fi primit vreodată un buchet – vorbesc limbajul sufletului meu.

După ce ani de zile mi-am îndreptat părul, am realizat că „eu“ sunt cea cu bucle și cu părul pe care l-am bombănit o viață. Mi-am ales rochia în cinci minute și m-am dus până în celălalt capăt al Europei pentru ea, nu dintr-o fiță, ci pentru că era singura rochie în care mă vedeam intrând în biserică. Și nu, n-are nici crinolină, nici trene, nici decolteu, nici corsete sufocante. Din simplul motiv că nu m-am oprit niciodată asupra vreunei pagini de revistă de modă care să conțină așa ceva.

Am realizat că sunt o persoană care vede lumea în alb-negru și că nu e absolut nicio problemă să folosesc negru (Mon Dieu, negru!) în decorațiunile de nuntă. Că nu am nicio treabă cu superstițiile, că iubesc pantofii albaștri suficient cât să-i port la rochia de mireasă și că pot să mă căsătoresc civil și într-un deux-pièces cu pantaloni scurți și cu aceiași pantofi pe care i-am mai purtat la cel puțin zece evenimente, dar pe care îi ador. Ah, și foarte important: că îmi doresc să port pălării. Multe pălării.

În esență, organizarea acestei nunți m-a învățat că sunt mai matură decât aveam impresia, că știu ce vreau mai bine decât mi se pare uneori și că paradoxul alegerii nu este un paradox decât pentru cei care nu se cunosc suficient de bine pe ei înșiși. Și, chiar și atunci, există o soluție: gândește-te la toate lucrurile care ți-au plăcut, care te-au emoționat și care te-au făcut să zâmbești larg și sincer vreodată. Sunt șanse foarte mari ca, luate împreună, să reprezinte esența a ceea ce ești tu cu adevărat.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii