Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

Ce spune premierul elen, Alexis Tsipras, după ce Parlamentul grec a adoptat un al doilea pachet de reforme

Parlamentul elen a adoptat un al doilea pachet de reforme cerute de creditorii internaționali, în noaptea de miercuri spre joi, creând astfel posibilitatea unor discuții necesare în ceea ce privește un al treilea plan de salvare în valoare de 80 miliarde euro pe trei ani, informează cotidianul grec Ekathimerini.
alexis-tsipras

Un total de 230 de parlamentari din 298 prezenți au votat pentru adoptarea unei scheme europene de soluționare bancară și schimbarea codului de procedură civilă, în timp ce 63 de parlamentari au fost împotriva, iar cinci s-au abținut.

Fostul ministru al finanțelor Yanis Varoufakis, care a votat nu săptamâna trecută, de această dată a votat în favoarea proiectului de lege, dar a declarat că nu se opune doar pentru a ajuta guvernul grec să câștige timp, fiind de părere că acordul cu creditorii internaționali este de așa natură conceput încât va eșua.

Vezi aici: Cronologia unui dezastru

„Forțele conservatoare din Europa încă insistă cu planurile lor să scoată Grecia din zona euro”, a declarat premierul elen Alexis Tsipras . „Am ales un compromis care ne obligă sa implementam un program în care nu avem încredere dar îl vom implementa, deoarece opțiunile pe care le avem sunt dure”, a explicat el.

Guvernul de la Atena are de achitat o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către BCE. Din data de 1 iulie Grecia a intrat în incapacitate de plată.

Suma averilor primilor zece miliardari francezi depășește PIB-ul Greciei

Topul celor mai bogați oameni din Grecia

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii