FacebookTwitterLinkedIn

Pe 1 decembrie 1995, Adrian Sârbu, Ion Țiriac și Ronald Lauder, fondatorul CME, lansau la București canalul de televiziune Pro TV. A fost momentul în care s-a născut nu doar o televiziune comercială, ci a fost pusă piatra de temelie a pieței TV în România.

Pro TV a influențat major și piața autohtonă de publicitate. Adrian Sârbu se numără printre pionierii publicității din România, el operând în anii ’90 și licența rețelei internaționale de publicitate Young&Rubicam.

Mihalea Nicola, CEO The Group, vorbește despre rolul lui Adrian Sârbu în publicitatea românească.

Forbes: Ce a însemnat Adrian Sârbu pentru dezvoltarea pieței de publicitate din România?

Mihalea Nicola: Adrian Sârbu este „gigantul” care ne-a învățat că succesul se construiește cu pași mici, delicați, dar mereu îndrăzneți, mereu consecvenți, spre departe. El este acela care a educat jucătorii din publicitate despre modelele de lucru internaționale, despre rigoare, despre negocierea care poate avea cel mai des deznodământ de tip win-win-win pentru toți cei implicați (client-agenție-stație de televiziune). El și companiile sale au constituit mereu modelul, sursa de inspirație și nivelul ștachetei. Nivel pe care doar el a știut să-l depășească, de fiecare dată.

Forbes: Cum l-ați caracteriza prin trei cuvinte pe omul de afaceri Adrian Sârbu?

Mihaela Nicola: Viziune, promisiuni împlinite.