Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

Ce spun nemții despre Grexit și despre noul program de salvare votat de parlamentarii eleni

Un număr tot mai mare de nemți vor ca Grecia să rămână în zona euro, potrivit unui sondaj de opinie publicat vineri, după ce Guvernul de la Atena a ajuns la un acord cu creditorii săi internaționali, informează Reuters.
Grexit

Sondajul apare după ce cancelarul Angela Merkel a susținut că Grexitul ar genera haos, iar ministrul de finanțe Wolfgang Schaeuble ar fi propus un Grexit temporar de cinci ani.

Sondajul Politbarometera arată că 50% dintre nemți își doresc ca Grecia să facă parte, în continuare, din zona euro, în creștere față de cei 41% care fuseseră pro la începutul lunii iulie.

Cu toate acestea, sondajul mai spune și că 71% dintre cei 1.304 repondenți sunt de părere că Guvernul de la Atena nu va putea evita falimentul, nici cu al treilea program de ajutor financiar.

Deși Germania a acordat cele mai mari credite Greciei în cadrul programelor de salvare anterioare, în urma sondajului reiese un grad ridicat de neîncredere resimțită de nemți față de guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras. Astfel că, 73% dintre nemți se așteaptă ca Grecia să nu pună în aplicare măsurile de reformă după cum s-a convenit.

Întrebați dacă sunt de acord cu cel mai recent pachet de salvare propus grecilor, 49% dintre nemți cred că este rău, iar 48% cred că este bine. 22% dintre nemți au spus că măsurile de reformă pe care trebuie Grecia să le ia sunt prea dure, 50% au spus că sunt moderate, iar 20% că nu au fost suficient de dure.

Premierul elen Alexis Tsipras a declarat recent că „forțele conservatoare din Europa încă insistă cu planurile lor să scoată Grecia din zona euro, am ales un compromis care ne obligă sa implementam un program în care nu avem încredere dar îl vom implementa, deoarece opțiunile pe care le avem sunt dure”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii