Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Ce se ascunde într-un „Nu!“categoric

Nu, nu, nu! Nu te mai surprinde acest refren pe care îl auzi când îl îmbraci, când îl chemi la masă ori îl trimiți la culcare. Refuzul repetat al copilului exprimă cel mai des un blocaj și nu cum cred părinții, o opoziție sau o provocare. Dar să analizăm mai îndeaproape lucrurile... de Veronica Șerban  
shutterstock_680254600 [Converted]

Ca părinte, este destul de epuizant să auzi mereu un refuz la cea mai mică cerință adresată copilului. Și, evident, vezi în asta rea voință, încăpățânare, dorința celui mic de a te enerva. Psihologul Ana Craiu ne descifrează sensul adevărat al acestui „Nu“ atât de prezent între trei și șase ani. Iată cinci secrete contra „Nu vreau!“

În spatele celui mai categoric „Nu“ pot sta, în realitate, tot felul de îndoieli, de gânduri pe care copilul le are în minte despre lucrurile pe care le aștepți de la el sau despre o situație de moment.

Destul de des, acest refuz înseamnă mai degrabă „Nu pot“ decât „Nu vreau“, poate semnifica „Nu știu cum să fac“, „Vreau ajutorul tău“, „Sunt obosit acum“. Dar poate fi, bineînțeles, și un „Nu“ care cere puțin răsfăț sau atenție. Deosebirea trebuie să o faci tu, cunoscându-ți copilul. Dar de ce copilul nu spune direct, sincer ce crede despre cerința părintelui? Pentru că nu poate încă să explice clar ce gândește. Și de aceea nu se exprimă altfel decât cu un „Nu“. Și oricât de ciudat ți s-ar părea, același lucru li se întâmplă adolescenților. De exemplu, atunci când în fața dificultăților școlare pe care le au crezi că acestea sunt cauzate de faptul că nu sunt destul de atenți în clasă. Dar nu te gândești că nu au înțeles anumite lucruri, ceea ce îi descurajază, determinându-i să nu mai învețe pentru că, zic ei, nu se descurcă. Dar toate acestea se ascund în spatele §unui simplu „Nu“.

Urmarea acestor „Nu“-uri categorice este reacția nervoasă a părintelui. Cum poate evita un conflict? Cum iese din impas?

Cea mai eficientă reacție pentru dezamorsarea situației este să accepți resentimentele copilului. Să-i spui, pur și simplu, „Văd că ești blocat, că nu poți“, „Știu că nu dorești asta, dar ce putem face totuși? De ce ai nevoie, de ce nu vrei? Ce te-ar ajuta?“. Întrebările sunt benefice, dar nu vor face minuni pe loc, pentru că le pui în momente când copilul nu are resurse să-ți răspundă. Dar ele îi vor da impresia că este înțeles și că vrei să-l ajuți.

Ce simt părinții? Ce cred despre copil?

Bineînțeles, ca părinte, orice „Nu“ înseamnă că micuțul nu se conformează cerințelor, așteptărilor, că se opune, și acest lucru generează iritare sau chiar conflicte pe ideea că te sfidează, că te provoacă. Pentru a evita ca presiunea să urce de ambele părți, ajungând la o adevărată criză, e bine pentru noi, părinții, să fim în contact cu propriile emoții, pentru a ști unde suntem cu adevărat înainte de a începe dialogul. Dacă suntem suficient de calmi și de răbdători ca să facem față situației. Dacă nu, să avem pregătit un răspuns de amânare a dialogului, când ambele părți sunt pregătite. Pentru a ieși din spațiul reacțional și a intra în cel relațional e bine-venită o pauză, un moment de respiro.

Ce faci când nu ai timp să aștepți revenirea la calm? Când copilul nu vrea să meargă la grădiniță și timpul te presează?

Când ești criză de timp, cel mai bine este să recunoști că micuțul trece printr-o situație dificilă și că nu face totul din rea voință. Dar fără să uiți de realitate, să-i amintești că ora de sosire la grădiniță sau la ora de engleză se apropie, că trebuie să plecați, că nu mai puteți aștepta. Dar să-i spui și că înțelegi că are și zile când poate să stea acasă. Și, mai ales, să-i spui că nimeni nu poate să știe cu adevărat ce simte, așa că doar el poate explica ce-l supără, ce-l deranjază, că aceasta este cheia pentru a putea fi ajutat.

Și dacă totuși criza nu poate fi evitată?

O situație de conflict poate fi utilă dacă, după țipetele celui mic și tăvălitul pe jos, putem redeschide discuția pentru a înțelege ce s-a întâmplat. Și trebuie să ne amintim mereu că, fără să observăm poate, copilul nostru crește și are numeroase momente de blocaj. Este rolul nostru de părinte de a-l ajuta să-și depășească blocajele. E nevoie să nu dramatizăm și să privim împreună în trecut: „Îți amintești cum erai acum un an? Erai mai nervos, făceai tot felul de scene, dar acum ele sunt mult mai rare pentru că ai crescut și înțelegi mai multe“. Această metodă îi dă posibilitatea micuțului să-și revadă drumul parcurs și să recâștigăm armonia relației cu el.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii