FacebookTwitterLinkedIn

Este greu de crezut, însă CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, a primit în 2018 un salariu de doar 1 dolar și 40 de cenți. A făcut acest lucru pentru a-și exprima „încrederea în potenţialul companiei sale de a crea valoare pe termen lung”, potrivit unor documente financiare date publicităţii în SUA.

”Dovadă a angajamentului şi încrederii sale în potenţialul Twitter de a crea valoare pe termen lung, CEO-ul nostru, Jack Dorsey, a refuzat compensaţii şi avantaje financiare pentru anii 2015, 2016, 2017, iar în 2018 a refuzat alte compensaţii şi avantaje în afara unui salariu de 1,40 dolari”, au precizat reprezentanţii Twitter în aceste documente financiare publicate luni seară pe site-ul SEC, organismul american de reglementare şi control a pieţelor financiare.

Salariul lui Jack Dorsey permite companiei Twitter să beneficieze de o rată de remunerare (pay ratio) ieşită din comun, “mai mică de 0,0001”, cu o compensaţie totală (incluzând remuneraţia de bază, remuneraţia de randament, acţiunile şi contrapartidele diverse) medie a angajaţilor săi de 172.703 dolari.

Ce avere impresionantă are CEO-ul Twitter, Jack Dorsey

Antreprenorul are însă o avere impresionantă. Jack Dorsey deţine peste 18 milioane de acţiuni în compania Twitter (2,34%), potrivit documentelor financiare ale reţelei de socializare, iar Forbes l-a plasat la începutul lunii martie pe locul al 343-lea în clasamentul celor mai bogaţi oameni de pe planetă, cu o avere personală estimată la 5,1 miliarde de dolari.

În plus, el nu este singurul patron de companie cu pretenţii salariale scăzute: în 2015, documentele bursiere furnizate de Tesla au permis presei americane să afle că Elon Musk, CEO-ul acestui constructor de automobile electrice, trebuia să beneficieze de un salariu de bază anual de 37.440 de dolari, echivalentul salariului minim acordat în statul american California, însă a refuzat să îl primească, potrivit stirileprotv.ro.