Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Bani și Investiţii |
|

Ce rezervă viitorul pentru Uber și alte servicii de ridesharing?

Cu aproape 1 milion de români care utilizează aplicația și 10 miliarde de curse realizate la nivel global, Uber este fără îndoială una dintre cele mai de succes companii din lume, care a implementat un nou concept al activității de ridesharing ce permite utilizatorilor la doar un click distanță să comande o cursă pentru a ajunge la destinația dorită, în condiții de standard ridicate.
Uber Pipera

Cum un astfel de succes este întâmpinat de cele mai multe ori și de provocări, activitatea Uber a fost supusă unor îndelungi dezbateri și presiuni, fiind chiar interzisă în tări precum Danemarca, Ungaria sau Bulgaria inclusiv pe fondul protestelor titularii serviciilor de taximetrie clasică.  Având în vedere amploarea fenomenului, însăși Curtea de Justiție s-a pronunțat asupra calificării acestui serviciu, arătând în cauza C‑434/15 că „acest serviciu de intermediere face parte integrantă dintrun serviciu global al cărui element principal este un serviciu de transport” și că în conformitate cu legislaţia actuală, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite.

În acest context, inclusiv în România, sunt purtate îndelungi dezbateri între actorii relevanți referitoare la dorința pe de o parte de reglementare prin lege a activității Uber vs. solicitările de interzicere totală a acesteia.  Cea mai recentă modificare legislativă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, înăsprește condițiile în care se pot aplica amenzi celor care desfășoară activități de ridesharing în lipsa unei autorizații de transport, eliminând practic acea condiție a caracterului repetat al faptei pentru activarea sancțiunii contravenționale.

Legat de modificarile aduse de Guvern la această lege, Loredana Cristea (associate Filip & Company) spune că “reglementarea activităților de ridesharing este un aspect pozitiv. Proiectul de lege aduce noutăți și noi obligații operatorilor, dar și șoferilor. Spre exemplu, aceștia vor avea obligația de a deschide o sucursală în România în situația în care operatorul platformei de ridesharing este o firmă cu sediul social într-un alt stat decât România, obligația de a pune la dispoziția autorităților informațiile din aplicație, obligații privind calitatea mașinii, dar și obligația de a achita unele taxe.

Astfel, în timp ce unele dintre dispozițiile propuse sunt oportune, spre exemplu impunerea unor obligații privind specificațiile tehnice ale mașinii, reglementarea drepturilor pasagerului și modul de prelucrare a informațiilor colectate prin intermediul aplicației, altele – precum stabilirea unei unei taxe de autorizare de 50.000 lei în sarcina operatorului care facilitează efectuarea de servicii de transport alternativ – pot constitui o piedică în exercitarea liberei inițiative și a consacrării libertății economice, dar și să nască eventuale critici de discriminare.

Așadar, este de bun augur reglementarea cadrului de aplicare a transportului alternativ pentru a se crea o certitudine și siguranță atât la nivelul șoferilor, cât și a utilizatorilior, însă ca orice text de lege, în adoptarea acestuia trebuie respectate principiile fundamentale precum cel al proporționalității, principiului egalității în fața legii, dar și asigurarea unui cadru competițional adecvat.”

Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor la Legea taximetriei, există totuși variante prin care șoferii pot evita amenzile sau ridicarea placuțelor de înmatriculare.

„Potrivit unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europe, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite. Astfel, la acest moment legislația românească pare să impună obținerea acestei autorizații de transport, în lipsa acesteia șoferii putând fi sancționați mai nou chiar la prima abatere. Așadar. posibilitățile legale pe care conducătorii auto le pot lua în calcul sunt fie obținerea unei astfel de autorizații (în orașele în care numărul maxim de autorizații nu a atins deja limita), fie asumarea riscului unei amenzi contravenționale, pe care ulterior să o conteste în fața instanțelor judecătorești sperând la o soluție favorabilă.O a treia variantă ar fi să aștepte până la intrarea în vigoare a noii legi privind transportul alternativ, pentru a vedea exact ce obligații li se impun pentru continuarea activității. Din păcate, cel mai probabil întreruperea serviciilor de către aceștia – chiar și temporar – va afecta grav activitatea platformelor de ridesharing, consumatorul fiind cel care în final va suferi cel mai tare de pe urma acestor măsuri, fiind practic lipsit de oferte și alternative”, este de părere Loredana Cristea (asociate Filip & Company).

Rămâne de văzut cât timp va mai trece până când serviciile de ridesharing vor fi reglementate cu adevărat în România. Până atunci, noua Lege a Taximetriei a intrat în vigoare pe 16 mai. Deși aplicațiile Uber și Bolt nu au dispărut complet, măsurile drastice aprobate de autorități împotriva acestora au descurajat șoferii din a mai ieși pe traseu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii